Crâmpei de istorie țărănească. Expoziția continuă

expo-populara-524 ianuarie. Ziua Unirii. Prilej pentru manifestări oficiale, aceleași, parcă, plictisite, dintotdeauna. Însă, anul acesta a avut loc și vernisajul expoziției de artă populară sălăjeană și interioare țărănești, expoziție ale cărei exponate sunt, în întregime, donate, chiar dacă provizoriu, de mai multe persoane, pe care merită să le reamintim: Ileana Grațiana Pop – Ciumărna; Florica Criste – Cizer; Vegh Alexandru – Doba; Ligia Alexandra Bodea – Iaz, comuna Plopiș; Cristian Moldovan – Zalău; Szoke Ana – Cehu Silvaniei; Florin Iepure – Mirșid; Ștefan Bara – Fildu de Sus; Petru Teglaș- Var; Andrei Sule – Sărmășag; Csibi Csaba – Borla; Nastasia Boticaș – Ciumărna. De ce merită să le reamintim? Pentru că, într-o lume în care nu se dă un leu fără interes, gestul oamenilor ăstora mi se pare deosebit. În schimb, lipsa conducătorilor județului de la eveniment a lăsat, din nou, același sentiment că dacă nu este ceva la care se poate ține scorul, nu merită atenție.

expo-populara-1expo-populara-3

Cuvinte cu înțeles

Ca orice eveniment, și acesta a debutat cu prezentarea, o prezentare făcută succint de Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură și Artă. Acum, probabil că iar o să fim arătați de unii colegi, cică, cu degetul, cum că, dacă scriem de bine, asta înseamnă pupat în fund, însă cert e că de când Daniel Săuca e director al instituției respective, cultura a fost promovată mai mult decât oricând, lucru pe care nu putem să ne facem că nu-l vedem.
Dintre cei care au făcut donații au luat cuvântul doar câțiva. Sigur, toți cred că ar fi avut ceva de spus, dar când ți se bagă camera de filmat în față (ăștia numai nu vor să înțeleagă că lumea nu e acolo ca să-i vadă pe ei și tot timpul se bagă în fața tuturor), cam nu prea îți mai vine să vorbești, asta dacă nu ești deja obișnuit cu asta. Mie mi-a plăcut ce au avut de zis cei prezentați. Mi-a plăcut bunul simț al senatorului Vegh, care a vorbit simplu despre mirosul țărănesc care lui îi face plăcere atunci când întră într-o astfel de expoziție, în care sunt, deopotrivă, exponate populare românești și maghiare, între care, așa cum spunea, nu sunt, de altfel, diferențe foarte mari. Mi-a plăcut felul apăsat în care Florica Criste a spus că „Tătă viața mea am învățat să deosebesc făcătura de autentic”, subliniind că lucrurile autentice sunt foarte ușor de distrus și că, oricât de atent ai fi, nu mai poți să-l refaci niciodată. Nu spun cuvintele astea tot? La fel, mi-a plăcut mândria cu care spunea Ileana Grațiana Pop că-i place să poarte costumul popular.

expo-populara-4expo-populara-6Expoziția nu se finalizează la vernisaj

Încet, am făcut o incursiune în trecut, trecând prin fața exponatelor expuse acolo, ba chiar am putut să văd cum se lucrează la războiul de țesut, apoi am dat cu ochii de desagi, așezați simplu pe jos, ca și cum atunci i-ar fi adus cineva venit de la munca câmpului. Și am rămas puțin acolo, agățat de momentul acela, întrebându-mă ce ar putea fi înăuntrul lor. M-au întors la realitate cuvintele Nastasiei Onicaș, care spunea cuiva: „Lipideile alea, toate eu le-am feștit cu mâna mea”, arătând cu mândrie înspre două lipideie, un fel de pături, cu nuanțe de maro, atârnate pe perete. Mi-am continuat incursiunea în trecut și m-am oprit, din nou, în fața a două costume populare, sub care stăteau cuminți două perechi de opinci tărănești, bătute și bătucite de timp și de cei care, odată, le purtau în fiecare zi, mergând sau venind de la câmp. Oare or fi avut viață ușoară? Ce s-o fi ales de ei? Și pentru că în sala din față nu mai era nimeni, am mers într-acolo și mi-am lăsat privirea să descopere conopeiul, laița, lada de zestre, banca pe care erau așezate covatele, cofele așezate în rând – acum goale, dar care, cândva, atunci când erau pline, păstrau făina care hrănea o familie întreagă, ștergarele de pe perete sau preșurile cu dungi. Și mi-am zis: „Așa e și acum la țară, acolo unde locuiesc bătrâni. Acolo s-a oprit timpul în loc.” Evident, toate astea o să devină doar obiecte de muzeu, pentru că modernul insipid ia locul, cu viteză, autenticului plin de viață.

Și mi-am adus aminte de cuvintele Cameliei Zaha, în luarea ei de cuvânt: „Chiar dacă, de obicei, expoziția se finalizează la vernisaj, totuși, expoziția continuă, nu se termină.” Da. Pentru cei care vor să vadă istorie țărănească, expoziția continuă.


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *