Cu mama în excursie la Huta Slavia. Ținându-ne de mână

– Ați făcut și dumneavoastră cruci de fân?, a venit, parcă de nicăieri, întrebarea.

Ne-am uitat, și eu și mama, la cel care a pus întrebarea. Omul, îmbrăcat lejer, ca de excursie, se uita cu atenție când la uneltele vechi agățate pe peretele de lemn al casei slovace (acum muzeu), când la mama, așteptând răspunsul.

– Când eram mică, eu și surorile mele seceram grâul. Tata și frații mei, bărbații, ei veneau în urma noastră și legau grâul în snopi.

– Bine, bine, dar nu-i legau în cruci?

– Îi legau simplu. Poate că și în cruci, dar eram mică, nu mai țin bine minte, eram atentă la secerat.

– Și tăiați grâul cu coasa?

– Nu, cu secera, ca cea agățată pe perete.

– Și nu vă era greu?

– Era, dar era și frumos.

– Ee… alte vremuri. Ce bine că le-ați prins, că acuma…

Acolo, la Huta Slavia, poveștile sînt la tot pasul. Și datorită felului în care cei de acolo au reușit să recreeze un sat tradițional slovac, și datorită celor care au prins acele vremuri și își aduc aminte, și datorită celor curioși la ce și cum se foloseau uneltele expuse pe pereții caselor de lemn. Și e de admirat că acolo, la Huta Slavia, există o preocupare evidentă pentru tot ceea ce înseamnă menținerea tradițiilor slovace și a comunității de la Șinteu. Iar toate astea, la care se adaugă frumusețea pitorească a locului în sine – o adevărată atracție turistică -, nu fac decât să atragă foarte mulți oameni. Și ar trebui ca mulți alții să ia exemplu și să îmbine turismul cu autenticitatea specifică zonei.

Nu știu cât și ce mai înseamnă ”mama” pentru oameni. Pentru mine, însă, mama înseamnă atât de mult, încât nici măcar nu pot cuprinde în cuvinte.

Am plecat în excursie cu mama de dragul ei. Să împart cu ea  bucuria de a lăsa frumosul să ne învăluie.

Ne-am ținut de mână aproape tot timpul. Și asta a fost cel mai frumos din toată excursia, să îmi împart bătăile inimii cu mama, să îi simt mâna peste care au trecut atâția ani găsindu-și loc în mâna mea, ca într-un cuib. Ca și cum, într-un fel ciudat, dar magic, copilăria și-ar face loc în și printre noi. Atâta tot că, de data asta, eu, copilul, am fost ”cel mare”, iar ea, mama, a fost copil.

De fiecare dată când am privit-o, am văzut copilul din ea readucându-și aminte cum e să privești lumea cu ochii larg deschiși, mirându-te și bucurându-te de orice. Am văzut-o imaginându-și că face înconjurul lumii la volanul IMS-ului ruginit, acum un simplu obiect de inventar al aducerii aminte. Însă, odată ce mama s-a așezat la volan, mârțoaga, la fel ca în povestea cu Făt Frumos, s-a transformat într-un cal înaripat. Chiar și dacă doar pe cerul imaginației. Și înseamnă atât de mult să lași copilul din tine să se bucure de povești…

”Ce dor mi-a fost de briza apei…”, mi-a spus mama, privind unduirile apei lacului, pe care pluteau, fără nicio grijă, câteva rațe sălbatice.

Am dat ocol lacului –unul foarte frumos și bine întreținut -, ținându-ne de mână, încet, foarte încet, cu multe pauze, atunci când pașii nu ieșeau la numărătoare. Și s-a întâmplat de multe ori ca anii să dea buzna peste copilul dinăuntru, iar mama să se oprească câteva clipe, să își dea timp de răgaz pentru trup. Dar doar pentru trup. Sufletul a luat-o mult înainte.


2 thoughts on “Cu mama în excursie la Huta Slavia. Ținându-ne de mână

  1. Mult respect! Părinții trebuie să îi prețuim cât îi mai avem … și eu aș vrea să mai pot petrece timp cu mama, dar a plecat in veșnicii de mulți ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *