E un vânt de primăvară ce s-a retras pe dealuri de vest
suflând, mângâind fire verzi de iarbă. E un gest,
o lună nouă
așezată-n gânduri și șimțuri,
mai ales în simțuri,
e un manifest în numele iubirii dintâi:
rămâi, rămâi, rămâi…
E ca magia primului sărut, ca prima îmbrățișare,
un amestec ciudat între divin și teama că poate doare,
și-nchizi ochii,
dulce izbăvire,
o amintire
ce-o păstrezi suspendată
între acum și poate niciodată.
E un vânt de primăvară inventând viață cu o singură adiere
și iei plămada celestă, și-o ții în tine. Așa nu se pierde, nu piere,
nu-ți strigă:
te du, te du, TE DU!
nu-i curcubeu, nu ești nici tu
arcuit peste lumi inexistente
sunt stoluri de păsări fluorescente.
Le simți zburând, înfigându-se-n tine?
Simți aripi crescându-ți? E vântul ce-n brațe te ține.
Știi cum se inventează o primăvară pe dealuri de vest?
Natura ne vede pe noi, nu noi pe ea. E un dat celest
ce-și creează ecou prin vene, amestecând sânge cu iubire și dor,
la capătul privirii e inima bătând din doi în doi: să zbor, să nu zbor?
