Copiii, în jocul lor de-a viaţa, îşi inventează prieteni imaginari. Oamenii “mari”, îngrijoraţi, inventează tot felul de terapii – “nu-i voie, caca”, ca să-i facă să renunţe la jocul de-a prietenii. Deşi ar trebui să lase prietenii imaginari să zâmbească. Prietenia e litera D din dragoste, iar dragostea nu poate exista decât liberă…
Privirea-mi străbate rapid
drumul către imaginea dorinţei,
creând un trotuar
la întâmplare
care odată descoperit
atrage fiinţe
frumos de ciudate,
ciudat de frumoase.
Forma nu are importanţă,
zâmbetul e însă obligatoriu.
Uneori ochii obosesc
ascunzând privirea
şi-atunci
privesc cu sufletul
păstrând trotuarul
devenit drum către
litera D din dragoste.
Privesc atât de intens,
încât toate fiinţele locuind deja aici
îmi zâmbesc,
iar privirea-mi devine rug
aproape arzându-mi ochii,
ochii arzându-mi sufletul,
sufletul arzându-mă liber,
la fel ca litera D
din dragoste.
