D’ale gastronomiei: La Cabana ”Trei brazi”, Gârceiu – mâncare pe săturate și o ospătăriță simpatică

Locul în sine, unde e așezat restaurantul, e fain. Izolat, cu un peisaj care are pe fundal Măgura Moigradului, e numai bun ca să mergi să mănânci ceva.

Meniul e unul bogat, așa că ai de unde alege. Primul lucru pe care-l observi, atunci când primești ceea ce ai comandat, e că porția e atât de mare, că n-ai cum să nu te saturi. Doar să fii atât de nesătul, încât să-ți trebuiască să mănânci ca și Flămânzilă, din povestea lui Harap Alb. Dacă nu ești personaj de poveste, și ești un om normal, sigur te saturi.

În joia asta am fost acolo punct ochit, punct lovit. Adică am vrut să mănânc Borzoska, sau piept de pui în blat de cartofi, în traducere. Sau un fel de mușuroi din cartofi tăiați (sau răzăliți) subțiri, cât niște macaroane, acoperiți cu cașcaval, în mijlocul cărora sunt câteva bucăți de piept de pui. Porția, așa cum v-am zis, e foarte mare, greu să o dai gata de unul singur, un deliciu pentru amatorii de cartofi prăjiți.

Evident, e greu să te rezumi la un singur fel, când ești pofticios ( și chiar sunt). Și pentru că am fost două persoane, am comandat și Babgulyás (din care am gustat la greu, ca să zic așa). Ei bine, chiar dacă am fost chitit pe Borzoska, Babgulyásul a fost chiar mai bun. Servit într-un miniceaun – o prezentare de efect -, bine condimentat, așa cum le place gurmanzilor (poate puțin prea multă sare, pentru gustul meu, dar asta doar pentru că nu mănânc prea cndimentat în general), mi-a plăcut foarte mult și l-am înfulecat pe nerăsuflate. Și, sincer, două persoane se pot sătura fără probleme dintr-o singură porție.

Acuma, există, câteodată, câte un factor care poate influența dacă îți place sau nu un fel de mâncare, altul decât cel legat de ingrediente ori mod de preparare. Aici, la Cabana ”Trei brazi”, factorul care a făcut ca mâncarea să fie și mai bună decât a fost s-a numit Anca. O ospătăriță foarte amabilă și atât de simpatică, că și dacă ai fi mâncat pâine cu sare, și doar atât, tot ai fi spus: ”Ioi, ce bună a fost mâncarea!”.

Pentru mâncare (mai ales pentru cât de mare e porția, dar și pentru calitatea preparatelor), cei de la bucătărie primesc 5 stele. Pentru cât de simpatică e, Anca primește 5 stele, plus încă o sclipire.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *