Daniel Stejeran. Dialog între prieteni la emisiunea Pur și simplu


Se prea poate să fie doar o percepție influențată de evenimentele din ultimii ani, care au dat lumea peste cap. Și, ca atare, lumea să se vadă altfel decât cum e. Totuși…

Da, dovezi de umanitate, de bunătate sînt la vedere, mai ales în ceea ce-i privește pe refugiații de război (deși cele mai multe doar pentru imagine).  Însă, dacă deschizi ochii, nu ai cum să nu vezi că oamenii, din ce în ce mai mulți, sînt tot mai puțin deschiși înspre a-și ajuta semenii, înspre a oferi o mână de ajutor. Cu toate astea, există oameni – prieteni, amici, chiar persoane pe care de abia le-ai cunoscut – care, atunci când te văd că ești la nevoie (indiferent ce ar însemna asta), sînt acolo pentru tine. Chiar și doar cu o vorbă bună, care, de multe ori, înseamnă foarte mult.

Dani este unul din acești oameni. Și de asta l-am chemat să facem emisiunea – cea de-a patra sub genericul ”Pur și simplu” – împreună. O discuție dechisă între prieteni. Și poate că ar fi bine ca oamenii să stea mai des de vorbă unii cu alții. Și nu e vorba despre vorbele goale aruncate la întâmplare la ”o bere”. Ci despre discuții care chiar să însemne ceva, care să creeze o punte de legătură deschisă și într-o parte, și în cealaltă.

Vizionare plăcută!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *