De om și pisică. Oamenii ar trebui să învețe să se bucure din orice

Azi am ieșit cu pisicuța mea atomică, Fly, în pădure, pe o pășune. E prima oară când o scot afară, în cele 3 luni și un pic de viață. De două luni și un pic e nelipsită de lângă mine, după ce a sărit, de disperare, de pe acoperișul prefecturii din Zalău. Cum a ajuns acolo un boț cu ochi, de vreo 100 de grame și mică cât un pumn de copil, nu știu. Dar de acolo, luându-și zborul, a ajuns la mine.

Bucuria e molipsitoare, iar oamenii ar trebui să învețe să se bucure din orice, tocmai pentru că bucuria e molipsitoare.  

Câtă bucurie în ochișorii mari ai lui Fly, pisicuța mea atomică… Câtă bucurie în ochii mei… Iar asta pentru că natura îți dă acel sentiment de libertate pe care nu îl găsești altundeva. Asta dacă nu ești om. Pentru că oamenii nu au nevoie de libertate. Pentru ei tot ceea ce contează e ”a avea”. Și cam atât. Pentru animale, însă, libertatea e cea mai de preț. La fel și pentru ”neoameni”. Ce-s aceia ”neoameni”? Oameni care au refuzat să crească, care au refuzat să fie sclavii banilor, a înavuțirii, a coliviei aurite a societății umane, oameni care au refuzat compromisul social (fie acesta chiar și sub forma unei căsnicii de complezență).

Azi am ieșit cu Fly în pădure. Iar acolo, într-o poiană, am fost liberi să simțim, să adulmecăm cu nările fremătând iarba din jur, florile, copacii… Eu sunt oricum bucuros ori ori de câte ori ies în natură. Dar acum, bucuria lui Fly s-a amestecat cu a mea, molipsindu-ne unul pe altul. Ne-am bucurat ca proștii de un petec de natură, într-o poiană din pădure, într-o seară obișnuită de dumincă.

Bucuria e molipsitoare. De asta, oamenii ar trebui să învețe să se bucure de orice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *