
Ediția a doua a competiției Descoperă Șamșud pe mountainbike (MTB) – Cupa Vlădeasa se va desfășura sâmbătă, 30 septembrie 2023, în comuna Șamșud.
Un traseu de bicicletă a fost marcat pornind din centrul satului Șamșud, către Colonia Sighetu Silvaniei, prin Valea Pomilor, pădurea din jurul Șamșudului, coborâre prin viile satului și sosire la școala din localitate.
Organizatorii – Asociația Cupa Vlădeasa împreună cu primăria comunei Șamșud, Țara Silvaniei, partenerii și sponsorii -, și-au propus să ofere o experiență unică participanților, prin diversitatea peisajelor și unicitatea locurilor parcurse pe traseul prestabilit.
Primăria și Consiliul Local Șamșud se așteaptă la un număr mare de participanți la acest eveniment sportiv și de promovare a locurilor deosebite din Țara Silvaniei.
Aparținătorii sportivilor înscriși și cei care nu vor pedala vor putea să se relaxeze plimbându-se prin viile Șamșudului sau să interacționeze cu producătorii și meșteșugarii locali.
Traseul Vinului 50k: lungime aproximativă 50 km, diferență de nivel pozitivă 1000 m;
Traseul Viilor 25k: lungime aproximativă 25 km, diferență de nivel pozitivă 500 m.
”Vino să te alături unei experiențe unice într-o locație de o frumusețe aparte și să descoperi comunitatea Șamșudului! Te așteptăm să creăm împreună un cadru prietenesc și să te surprindem cu momente de neuitat”, este mesajul organizatorilor.