Dolce vita

Pe strada Piezişă, urcând către pensiunea unde m-am cazat pentru cele câteva zile de ”stat” în Cluj-Napoca, am trecut pe lângă pizzeria cu numele ăsta: Dolce Vita. Am încetinit pasul și am mormăit în barbă: ”Dolce vita, care dolce vita? Adică, la naiba, mi-am promis că o să învăț să vindec înainte să fie nevoie să mai ajung vreodată la spital cu cei dragi. Și, ce-am făcut? Nimic. Și atunci, care dolce vita? Iar să aștepți cu sufletul la gură niște vești bune de la medici numai dolce vita nu-i”. Și eram gata-gata să zic ”băga-mi-aș picioarele în ea de viață”, când mi-am adus aminte de lecția primită în urmă cu o zi de la sora mea, pe când ne întorceam de la spital, după multe ore de stat acolo.

Pentru că tocmai erau în desfășurare Zilele orașului, centrul era plin de lume. Plin cu vârf. Și încercam să mă strecor, și la propriu și la figurat, prin mulțime, mormăind: ”Fir-ar să fie, numai de mulțimea asta nu am eu chef. Adică, ce-i și cu ăștia? De parcă s-ar întâmpla acolo cine știe ce minune. Nu-mi plac deloc chestiile ăstea zgomotoase, cu oameni la grămadă”. Și ființa neîmblânzită din mine tot încerca să se ascundă de lume, și era cât pe ce să răbufnesc, când sora mea, un om care emană de energie pozitivă, mi-a spus, simplu: ”Să știi că eu mă bucur. Mă bucur de bucuria oamenilor. Uită-te la ei, asta e pentru ei o bucurie, poate o mică bucurie, dar mie îmi place energia asta, îmi place să văd că oamenii își mai găsesc mici momente de bucurie. Fiindcă momentele ăstea mici de bucurie înseamnă foarte mult.”

După ce am lăsat vorbă la pensiune că s-ar putea să trebuiască să mai stau câteva zile, m-am întors pe unde am urcat, tot pe lângă pizzeria cu pricina: Dolce vita. De data asta, nu am mai mormăit în barbă, ci am zâmbit. Da, La Vita poate fi dolce, doar să știi să prețuiești micile momente de bucurie pe care le găsești. Ba chiar mai mult, să încerci să-ți creezi mici momente de bucurtie din orice poți, fiindcă, până la urmă, viața în sine e un moment de bucurie.

Am intrat în salonul de la cardiologie având cu noi niște negrese pe care le-am cumpărat de la o cofetărie din apropiere. M-am uitat le femeile mai în vârstă din salon. Cum s-ar putea crea un moment de bucurie aici, între o coronarografie și o veste bună, ori poate nu, de la medic? Ne-am uitat unul la tul, eu și sora mea. Am scos cutia cu negrese și le-am împărțit la cele aflate pe patul de spital. Le-au lucit ochii. Și pentru moment au uitat de toate celelalte. Tocmai găsiseră un moment de bucurie sub forma unor prăjiturici cu ciocolată numite negrese. Și, privindu-le, mi-am găsit și eu un moment de bucurie, un  moment de bucurie născut din micile momente de bucurie ale femeilor din salonul de la cardiologie. Iar ființa neîmblânzită din mine și-a găsit, oarecum, liniștea. Și nu am mai simțit nevoia să fug ”în pădure”, și am spus cu voce tare: ”O să fie bine!”

Dolce vita… Orice moment de bucurie din viața asta…


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *