Drumul Crasna – Marin sau cum e în România lucrului de mântuială

Foto: Patricia Marina Toma

Vara trecută, probabil și pentru că era o vară electorală, se cârpea/peticea drumul dintre Crasna și Marin (drum județean). Drumul era plin de cratere și denivelări, mai ales la intrarea în sat. Lucrările de peticire a gropilor s-au făcut rapid, în maxim 2 zile, dar tot rapid au apărut și primele semne ale lucrului făcut de mântuială. În câteva luni au apărut primele gropi, care apoi s-au tot extins, încât nu ai cum să nu te minunezi cum răsar unele noi, de la o săptămână la alta și se adâncesc/lărgesc cele mai vechi. Intrarea în sat obligă șoferii la atenție, încetinire de viteză și slalom. Partea cu încetinirea și atenția e cât se poate de binevenită, mai ales că drumul e îngust și, ca în mai toate satele din România, nu există trotuare pentru pietonii, așa că oamenii merg pe asfalt și se trag deoparte când zăresc la orizont mașini. 

Satele, asemeni multor orașe, pare că devin tot mai mult locuri de traversat cu mașina, nu locuri în care trăiesc și umblă oameni și animalele acestora. Nu știu ce-i cu viziunea asta când vine vorba de infrastructura rutieră, dar se impune peste tot și îngreunează semnificativ viețile oamenilor. De piste pentru biciclete nu mai are sens să vorbesc, că e SF să visezi la așa ceva pe sate, deși sunt mulți bicicliști pe acolo și nu de ieri, de azi, ca rezultat al promovării acestui mijloc de transport ecologic și hipsteresc, ci de dinainte să devină cool. Măcar înainte, până să se îngusteze porțiunea de carosabil asfaltat rezultată în urma lucrărilor executate în ultimii ani în multe locuri din țară, bicicliștii de pe sate mai aveau loc pe marginea drumului, neriscând să fie striviți de mașini sau proiectați în vreun șanț de curentul vreunui TIR care trece în viteză pe lângă ei, după cum mi-a povestit mai multă lume pățită și lecuită de „biciclit”. În astfel de condiții, atât prin sate, cât și printre sate, mersul cu bicicleta poate fi considerat un veritabil sport extrem.

Revenind la Marin și la drumul care traversează satul, n-ar fi rău să se pună încetinitoare la intrare în sat și chiar în câteva locuri din sat, pentru că deși drumul asfaltat se termină la ieșirea dinspre Valcău (de acolo e doar pietruit, deși populația locală nu duce lipsă de promisiuni că se va asfalta în deceniul curent), multe mașini circulă prin sat cu viteză destul de mare, în special cele de gabarit ridicat, încât pe lângă pericolul pe care-l reprezintă pentru cetățeni și animalele lor, trecerea acestora zgâlțâie serios casele de pe marginea drumului și împroașcă cu noroi pereții și porțile acestora. Niște încetinitoare i-ar zgâlțâi mai întâi pe ei și i-ar face conștienți de necesitatea reducerii vitezei cu care traversează satul. Cât despre gropile cele noi din asfalt, localnicii așteaptă cu maxim interes o nouă rundă de cârpeli, dacă se poate cât mai degrabă, să-și mai cruțe mașinile. Concretizarea eternelor promisiuni de asfaltare a drumului pe întreaga sa lungime, până peste deal la Valcău, încă țin de registrul utopiei și pare ceva ce vor trăi generațiile viitoare. Despre costurile economice și sociale ale lucrului de mântuială nu are rost să vorbim. O fi greu pentru localnici, o fi costisitor pentru autorități să tot cârpească, dar cineva din zona privată sigur face undeva bani frumoși și găsește foarte rentabilă această situație. Și, probabil, unge unde trebuie, că nicio rețetă economică nu e mai de succes din perspectivă antreprenorială ca mufatul la finanțările publice.


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *