După ani de dispreț, cu mâna intinsă, politicienii cerșesc din nou voturi

politicaDex: Politician – Persoană care face din politică un mijloc abil și demagogic de realizare a intereselor personale. Persoană care, activând pe plan politic, urmărește în deosebi satisfacerea intereselor sale personale, obținerea de foloase personale. Înaintea descrierii exacte a politicianului, în paranteză, e scris peior., adică peiorativ (care are sens defavorabil,depreciativ, disprețuitor), adică un fel de a spune “hai, mă, că nu e chiar așa”, deși descrierea asta succintă a politicianului (a majorității) este una corectă.

Le vezi fețele zâmbitoare pe panourile electorale, le auzi sloganurile aruncate sonor din mașinile care bântuie orașul înainte de alegeri, aducând ode celor care stau cu mâna întinsă după voturi, voturi menite a-i pune pe ei acolo unde, în foarte puțin timp, o să strângă saci de bani. Saci de bani care, de fapt, sunt scopul pentru care politicienii cer, cu nerușinare, cu mâna întinsă, voturi. Și te uiți la pliantele colorate, tipărite pe hârtie lucioasă, scumpă, care costă probabil mult mai mult decât salariile pe un an a muncitorilor dintr-o fabrică, și te uiți la bannerele care flutură prin oraș, apoi treci prin piață, unde femei în vârstă țin în mâini două-trei legături de verdețuri – 1 leu legătura, așteptând ca cineva să aibă nevoie de verdeața strânsă din grădină. Apoi, dacă vând legăturile ălea verzi din mână, cu cei câțiva lei, pleacă fericite acasă. Câțiva lei. Cât pentru o pâine. Ceilalți, cei cu voturile, dacă reușesc – și reușesc, cu milioanele strânse foarte rapid nenorocesc o țară întreagă. Pentru că milioanele ălea politicienii le fac semnând, vânzând orice, oricui – păduri, fabrici, pământ, resurse naturale, spitale, oameni. Apoi, după ce trec cei câțiva ani, timp în care te privesc cu dispreț, atunci când iar au nevoie de proști care să-i voteze, îți zâmbesc ipocrit din afișe electorale, pliante ori emisiuni de tot felul. Îți zâmbesc ție, că în rest, între ei, politicienii, se înjură, se scuipă și se fac hoți și corupți, unul pe altul. Lucru, de altfel, corect, și de o parte și de alta, fiindcă, în cazul lor, hoțul strigă hoțul. Iar, mai nou, se joacă de-a războiul cu rușii. Și, uite așa, rezerviștii primesc ordine de concentrare, cică pentru actualizarea datelor, adică, mai pe șleau, să facă un inventar uman, pe care să-l poată folosi, în lupta lor de politicieni de rahat. Dar, dacă tot sunt ei mari și tari, de ce nu merg ei, politicienii, să se joace de-a războiul cu politicienii din alte țări, de ce îi trimit pe alții în locul lor? Că alții poate nu vor să meargă. De ce nu se bat ei între ei, făcând, astfel, un mare bine omenirii, scăpându-ne de căpușele ăstea umane, numite politicieni? Că, așa, din gură, ei nu mai pot de grija cetățenilor, a compatrioților, și promit că o să facă orice ca să le fie bine, că ei de aia se bat în campaniile electorale, nu pentru ei, ci pentru ceilalți, care, săracii, nu pot să aibă grijă de ei, așa că să-i votăm, să-i lăsăm pe ei să aibă grijă de ceilalți. Și problema nu e că oamenii sunt convinși, într-un fel sau altul, să-l voteze pe Escu, ci că, odată votul dat, nu mai poți să-l iei înapoi, deși normal ar fi ca, dacă vezi că ai greșit, să-ți poți recunoaște greșeala și să încerci să o îndrepți. Adică să-ți iei votul înapoi. Numai că, fiindcă ei, politicienii, fac legile, au avut grijă să ni se spună, din start, că “mere, pere, caramele, ce se dă nu se mai cere”. Și, o dată la câțiva ani, apar din nou, făcând temenele și întinzând mâna după voturi. Iar omul, că-i din convingere, că-i îndoctrinat, că-i cadorisit cu vreo găleată, o pungă goală și un litru de ulei, ori de frică să nu fie săltat ziua în amiaza mare de pe stradă și târât în arest, cine știe pe unde, mai votează o dată. Același politician care, până acum, l-a scuipat non-stop cu dispreț în față. Ori poate pe altul, care, la rândul lui, o să facă același lucru ca predecesorul lui. Dar cum ar fi dacă, atunci când nu-l mai vrei pe ăla, să poți să-l dai jos la fel cum l-ai pus, fără să trebuiască să aștepți până când zic ei că e voie, ba să-l și poți face să plătească pentru toate minciunile și fărădelegile făcute?


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

      REVOLUT: @calinpaval      

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *