din ochii tăi nu lacrimi nici suspine
ci flăcări albe care ard tăcerea
ca sabia ce frânge viața însăși
cuvântul din proroci țesea durerea
bunăvoința cerului prin tine
a dat răscumpărare pentru lume
și-n inima de mamă-a scris cu sânge
tristețea care nu se poate spune
ai strâns la piept odorul dat de ceruri
și-apoi l-ai dăruit jertfă iubirii
să-mpace lumea cu Tatăl ceresc
răbdând dureri ce-s peste datul firii
drumul Golgotei fost-a un calvar
pentru iubitul Fiu- eternă dramă
dar ar fi vrut teribilul supliciu
să-l ia asupra ei sărmana mamă
sub Crucea sângerândă suspina
cu lacrimi pentru vii și pentru morți
răbdând tortura neputinței când
împărțeau hainele trăgând la sorți
durerea ei cine putea s-aline
și care mamă poate să-nțeleagă
când inima i-a frânt-o fără milă
un timp cu judecata lui bolnavă
dar ai rămas credinței tale jertfă
purtând în suflet raze ce nu pier
făcând o punte albă peste lume
o împăcare dintre noi și cer
tu, iartă-ne măicuță, că nu știm
să punem stavili vrerilor lumești
ajută-ne prin rugaciunea ta
s-agonisim averile cerești