Mi-am notat data în minte să nu uit: vineri, 25 martie 2022, Mircea Tiberian concertează la Zalău. De fapt, Mircea Tiberian și Nadia Trohin, însă, ca să fiu sincer, recunosc că ceea ce m-a făcut să îmi înving groaza de oameni și să mă duc la concert a fost Mircea Tiberian. E a treia oară în două propoziții când îi pomenesc numele, însă nu e deloc prea mult. Nu atunci când vine vorba despre unul din cei mai buni pianiști de jazz ai perioadei contemporane. Și nu cred că e doar opinia mea asta.
Așa, ca o paranteză, de ce mi-e groază, de ceva vreme, să ies în lume? Pentru că odată ce oamenii și-au pus masca (da, cea impusă de pandemie), paradoxal, și-au dat jos masca. Aia pe care o purtau până atunci. Iar lumea a apărut așa mult mai urâtă și mai ipocrită decât aș fi crezut că poate fi. Deci, de asta groaza de oameni. Însă, după cele două concerte extraordinare ale Dianei Jipa și Ștefan Doniga, uite că, la Zalău, s-a mai putut o dată: un concert de jazz susținut deMircea Tiberian și Nadia Trohin. Un concert care a fost, de fapt, un eveniment de înaltă clasă. Și nu doar datorită pianului, ci și vocii extraordinare (și nu doar) a Nadiei Trohin, o voce pe care am așezat-o în topul vocilor feminine. De fapt, pot să spun că e cea mai bună voce feminină pe care am ascultat-o de ceva ani încoace. Și nu mă refer doar la vocile din România, ci la tot ceea ce înseamnă muzică în lume.
Mircea Tiberian
este, fără doar și poate, unul dintre cei mai importanți muzicieni de jazz din Europa. Iar muzicianul ăsta desăvârșit a venit să concerteze la Zalău. Nu știu câți și-au dat seama de ce înseamnă asta pentru tot ceea ce înseamnă cultură, pentru tot ceea ce înseamnă artă. Nu știu câți și-au dat seama că a fi prezent la un concert susținut de Mircea Tiberian e o ocazie de a face cunoștință cu muzica de clasă, cu acea muzică pe care puțini au harul de a o face așa cum o face Tiberian.
Da, știam la ce să mă aștept, l-am mai ascultat de multe ori pe CD ori Mp3, dar niciodată live. Însă arta lui interpretativă e alta când îl vezi în direct, pe scenă. Felul în care atinge clapele pianului nu e unul obișnuit, intensitatea sunetelor și melodicitatea lor se nasc nu doar din atingerea clapelor, ci din felul în care sînt atinse. Iar asta ține de geniu. Și, nu, nu e prea mult spus, Mircea Tiberian poate fi considerat un pianist de geniu. Și vă spun asta ca unul care i-a ascultat pe Bill Evans, Keith Jarrett, Chick Corea, Duke Ellington, Michel Petrucciani ori Johnny Răducanu, ca să îi pomenesc doar pe câțiva din pianiștii de jazz de geniu.
Nici nu poți să spui foarte multe despre Mircea Tiberian. Și nu pentru că nu ar fi de spus. Ci din respect. Așa că spun doar atât: e unul din cei mai buni pianiști de jazz pe care i-am ascultat vreodată.
Un uragan numit Nadia
Dacă în ceea ce privește pianul știam la ce să mă aștept, la partea vocală, nu. Și, sincer, a fost o revelație pentru mine. Am descoperit cea mai bună voce pe care am ascultat-o în ultimul timp.
Îmbrăcată în negru, Nadia Trohin a dat totul peste cap. Exact ca un uragan, unul liric.
Imaginați-vă că stați liniștit, întins pe iarbă, cu cerul senin albastru-albastru deasupra, ciripit de păsărele, ce mai, o senzație de liniște și pace, cu timpul părând că stă în loc. Și, dintr-odată, vine… ceva și te ia pe sus, iar de acolo, de sus, lumea din care ai plecat nu mai e aceeași, ci una mult mai mult decât știai că poate fi. Așa e și cu Nadia Trohin. Vocea ei e atât de… altfel, atât de plină se muzică, încât e greu să îți dai seama din prima ce se întâmplă. Poate și datorită faptului că Nadia nu cântă doar cu vocea, ci cu tot trupul. Ca un teatru muzical cu un singur actor. Însă nu unul oarecare, ci unul desăvârșit. Și nu de multe ori părea că scena nu îi e de ajuns, pentru a se putea exprima așa cum ar fi vrut. Iar vocea… Vocea, așa cum v-am spus, e la superlativ, o impresionantă paletă de inflexiuni. De la sensibilitatea extremă a sunetelor șoptite, la timbrul puternic, cu accente metalice, dar foarte melodioase. O voce care deși te poartă de la Aura Urziceanu, la Nina Simone, Aretha Franklin ori Ella Fitzgerald, rămâne, totuși, a ei.
Da, am fost la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizatorul evenimentului, în cadrul Zilelor Caiete Silvane, la concert, pentru Mircea Tiberian. Dar m-am întors cu o voce care mi s-a așezat, firesc, în topul celor mai bune voci feminine pe care le-am ascultat. Și nu pot decât să spun decât atât: Extraordinar!
Și mai e ceva. Într-una din pauze, Mircea Tiberian a spus: ”Dacă o să mai fim invitați, noi venim cu cea mai amare plăcere.” Ei, marii ăștia artiști, marii ăștia muzicieni vin să cânte de dragul muzicii. Tot ce trebuie ca să îi ai auzim, să îi mai vedem e ca cineva să îi invite, să îi cheme să ne cânte.
