Uneori țin palmele căuș
și privesc cum
din scântei imaginare
se aprinde un foc
cu flacără albă.
Niciodată nu am știut
să îmi ascund privirea,
așa că o las să devină
captivă a flăcărilor
urcând către marginea de jos
a nemărginirii.
Niciodată nu am știut
să îmi ascund emoțiile,
așa că le las să urmeze privirea,
dincolo de lumea în care
flăcările albe
există doar în povești.
Uneori, când flăcările dor,
strâng pumnii
și urmez calea de lumină
către marginea de jos
a nemărginirii.
Niciodată nu am știut
să mă ascund pe mine,
cel care sînt,
nici flăcările mele albe.
Așa că ard…
