Fotografii în alb și negru

alb-negruCâteodată mă uit la pozele alb-negru ale părinților mei, din anii tinereții. Câteodată mă uit la pozele alb-negru ale copilăriei mele, în care niciodată nu zâmbeam și întotdeauna priveam iscoditor dincolo de lentila aparatului de fotografiat. “Când o să fiu mare, vreau să mă fac cosmonaut”, a fost, la fel ca al multor alți copii, răspunsul meu la întrebarea oamenilor mari. Oricum, indiferent de răspuns, câți dintre noi am transpus răspunsul în realitate? Și, la urma urmei, ce-am făcut în zilele care ne-au transformat în “oameni mari”, cum a trecut timpul atât de repede?

Privind în urmă, școala a trecut într-o clipă, liceul, în care ne îndrăgosteam prostește, aproape că pare o poveste, armata, facultatea și tot ce ține de anii tinereții aceleia proaspete, în care mintea refuza să lase întrebările despre ce va fi să se strecoare în viața noastră, par scenarii de film, unele bine scrise și regizate de viață, altele, nu prea. Și toți au luat-o pe urma filelor de calendar, înlocuind un anotimp cu altul, o aniversare a zilei de naștere cu alta, un prieten cu altul, o iubită sau un iubit cu altul, apoi, într-o zi, privindu-se în oglindă, unii, foarte puțini, realizează adevărul crunt – nu sunt cel ce-am vrut să fiu, nici măcar nu știu cine sunt, nu știu ce vreau să fac, nu știu dacă mai pot să fac… Apoi, uită toate întrebările, iar data viitoare când se privesc, din nou, în oglindă, au părul alb, corpul slăbit, doar ochii se mai întreabă, mirați – când a trecut timpul?

Câteodată, citind o carte sau văzând un film sau chiar visând cu ochii deschiși, unii, foarte puțini,  își creează scenarii despre cum o să fie, mult mai frumos decât până atunci, în care ei o să fie actorul principal, și nimic n-o să le mai stea în cale. Și nu o să mai lase niciodată să treacă pe lângă ei clipele, niciodată n-o să întoarcă spatele prietenilor, o să fie întotdeauna îndrăgostiți, o să iubească cu toată ființa, o să dăruiască și o să accepte zâmbind ceea ce le va fi dăruit cu drag. Și, mai presus de toate, nu o să lase “cum ar fi dacă” să le fure viața, o să facă ce simt, o să-și asculte strigătul lăuntric, nu o să mai permită filelor de calendar să le dicteze încotro s-o ia și nici n-o să mai lase ritualurile și prejudecățile lumii să-i transforme în ceea ce nu-s.

Și ce dacă lumea îți spune că ești nebun, atunci când nu ești ca ceilalți, când n-ai reușit sau n-ai vrut să te supui regulilor lumești? Fii nebun, fii liber, ascultă-te pe tine, lasă-i pe  ceilalți să fie așa cum au fost învățați să fie, oricum nu pot să înțeleagă decât ceea ce au fost programați să înțeleagă – tu nu ești al lor, așa cum nici ei nu sunt ai tăi. Și nu lăsa timpul să te mintă, nu există sfârșit decât dacă tu accepți asta. Nu lăsa viața să se transforme în amintiri alb-negru, nici chiar color, trăiește-o.


Leave a Reply

Your email address will not be published.