Salutare la toată lumea. Sînt eu, Fly, pisicuța atomică. Azi o să vă învăț cum se împodobește bradul de Crăciun. Că poate unii nu știți ce și cum. De aia zic, numa’ uitați-vă cum dau eu o mână de ajutor. Pardon! O lăbuță de ajutor.
Pfuuu… Adică, miau, greu e cu cățăratul ăsta printre crengi. Atâția țepi, atâția țepi… Și-s de abia la jumătate.
Eee, așa da! Altă treabă. De ancorat, e ancorat bine. De aici, de sus… Bă, unde te uiți? Uită-te la vârful bradului. Așa! Deci, de aici, de sus, se vede altfel. Chiar până în bucătărie. Mamă, cât teren de joacă…
Doar nu era să cobor pe unde am urcat. Prea mulți țepi. Noroc că am un om bun la toate. Țucu-i soarele lui!
Bun. Acuma urmează sortatul globurilor. Cele care-s mai ușor de dat jos de pe brad, primele.
Pfiii, am uitat un glob! No, asta e. Înapoi, după el.
Totuși, oricât de pisicuță atomică aș fi, musai o pauză. Să cântăm ceva, zic, ca să treacă mai ușor pauza: ”Pușca și cureaua latăăă, ce puiuț eram o datăăăă….”
Gata pauza. Mai aranjăm un glob…
Mai tragem niște lăbuțe, că mama ei de steluță roșie, numa’ nu stă cum trebuie…
No, gata! Ia uitați-vă voi aici, ce mândrețe de brad de Crăciun! Și stai că încă nici nu a venit Moșul cu cadourile, că după ce o să fie plin de cadouri sub brad, atunci să vezi joacă!
Poza asta e numai așa, ca să mă dau mare.
Bun. 1, 2, 3 și… Sărbători Fericite!