Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalie

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieNatura e ca un narator. Odată ce ești deschis și ajungi acolo de dragul ei, poveștile naturii sînt fără de sfârșit. La fel ca locul ăsta, un fel de canion micuț, de lângă Brăglezul sălăjean. Un loc pe care doar îl ghicești, privind din mașină la pădurea care adăpostește și Casa Tâlharului, o formațiune de gresii ciudate, acolo de unde se spune că, pe vremuri, haiducii atacau convoaiele boierilor, cu pușcoacele lor cu țeavă lungă.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieAm mai fost în zona aceea, la Casa Tâlharului, ori pe văile de lângă, văi abrupte care despică dealul împădurit, și de fiecare dată a meritat cu vârf și îndesat, pentru că sălbăticia văilor de acolo e de o frumusețe aparte.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieCanionul ăsta micuț l-am descoperit în timp ce mergeam cu mașina către granița județului, la întâmplare, cu ochii după zone care să mă îmbie să cobor din mașină. Întâi am urcat dealul până lângă stânci, apoi, făcând echilibristică pe cărarea de animale, am ajuns în dreptul văii. În spate, soarele care se pregătea să apună îmbrăca pădurea cu o lumină portocalie intensă, adăugând și mai multă magie locului.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieUrmând cărarea de lumină portocalie am ajuns în dreptul cupolei de piatră, împodobită de țurțuri mari de gheață, și ei colorați de lumina soarelui . “Oaau, ce frumos, ce frumos…”, repetam într-una, minunându-mă de fiecare formă creată de jocul de lumini al soarelui ce sta să apună. Zona e frumoasă oricum, însă să fii acolo în lumina aia portocalie, e ca un cadou, pe care-l deschizi bucurându-te de fiecare clipă.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieNu, nu trebuie să ajungi pe Everest, ori în Anzi, ori pe Kilimanjaro. E de ajuns și un canion micuț, ca ăsta, ca să-ți scoți pălăria în fața operelor de artă ale naturii. Mai ales în locuri de genul ăsta, neexistând cărări marcate cu nume sonore, nici înălțimi amețitoare, nici peșteri uriașe care să fie înscrise în categoria “pentru profesioniști”. Nu, aici locurile ăstea frumoase stau ascunse,  așteptându-te să le găsești.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieȘi, după ce ajungi într-un asemenea loc, văzând ce se întâmplă cu lumea înconjurătoare, cu locul pe care tot mai puțini oamenii îl numesc acasă, nu ai cum să nu te întrebi: cel mai bun mod prin care să promovezi natura nu e, oare, să nu o aduci în atenția oamenilor?  Iar asta pentru că acasă, pentru majoritatea, înseamnă cei câțiva pereți ai casei  unde locuiesc, și care, fiind a lor, au și grijă de acel “acasă”.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieLumea din afara acelor pereți… cui îi mai pasă? Tăiem pădurea, omorâm animalele, ascundem râurile în conducte, măcinăm munții și dealurile, poluăm mările și oceanele, acoperim pământul, la propriu, cu gunoiul menajer, fără să ne pese.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieUn canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieLumea a evoluat. Informația e la un clic distanță. Iar asta se vede. Acum câțiva ani, când lumea virtuală a internetului era doar o idee, ca să ajungi pe munte, sau oriunde altundeva în natură, era, din start, o întreagă aventură: întâi trebuia să faci rost de o hartă, pe care cu greu o găseai la oficiile ori birourile de turism. Apoi pierdeai timp să găsești legături pentru trenurile ori autobuzele care să te ducă înspre locul unde vroiai să ajungi. Apoi, cu rucsacul greu în spate, o luai la picior, de multe ori toată ziua, ori chiar mai multe zile.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieAșa că cei care mergeau pe munte erau cei care chiar vroiau să ajungă acolo, pentru că iubeau natura. Acum… Vai de ea, natură. Informația, cea care ar trebui să ajute la conservarea și protejarea naturii, e folosită ca mijloc de căutare a locurilor de beție în natură ale consumatorilor umani. Pantele împădurite ale versanților munților au fost rase, pentru a crea locuri de joacă numite pârtii de schi. ATV-urile distrug pământul cu roțile lor, poluează aerul, iar urletele și gunoaiele aruncate de “turiști” sufocă natura.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieȘi-atunci, când găsești un loc din ăsta, ca micuțul canion de lângă Brâglezul sălăjean, uitat de lume, nu poți decât să te bucuri, tu, iubitorul de natură. De fapt, tu, iubitorul de frumos. Pentru că natura e frumoasă.

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalie

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieUn canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalie

Un canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalieUn canion micuț de lângă Brâglezul sălăjean, îmbrăcat de soare în lumină portocalie


Leave a Reply

Your email address will not be published.