Frankfurt – orașul turnurilor de sticlă

După 2 ani în care nu am mai ajuns în Frankfurt – parțial din cauza pandemiei, parțial pentru că așa a fost să fie, uite că zilele trecute m-am nimerit în zonă și mi-am zis că e musai să revăd orașul care m-a primit și mi-a fost casă după ce am emigrat din România.

Am mers ca la o întâlnire, cu inima bătând de emoție, și m-am bucurat ca un copil când am lăsat autostrada și am intrat în oraș. Cred că starea asta de anticipare frumoasă o am din copilărie, când am învățat că locurile trebuie să le simți neapărat cu sufletul ca să le poți înțelege tâlcul și povestea. Iar Frankfurt de pe Main are pentru mine nu doar un sac de povești, ci de-a dreptul un car întreg încărcat cu saci de povești.

Printre amintiri

Spre exemplu, cartierul Rödelheim și Institutul de limbi unde mi-am pus la punct germana, cartierele Sachsenhausen ori Böckheim cu ale lor case în stil de secol XIX unde m-am plimbat în atâtea zile de vară cautând anticariate, zona Universității unde am stat pe iarbă alături de mii de studenți, malul Mainului unde am fugit de arșița verii, Opera unde am văzut Traviata, gara centrală unde încă este o machetă cu trenuri în miniatură, ce pornesc pe șine de îndată ce pui o monedă de 1 euro în colțul din dreapta.

Și apoi, centrul Frankfurtului este și el o poveste în sine. Una din bucuriile pe care mi le-am făcut cât am locuit pe malul Mainului a fost să merg la Târgul de carte organizat toamna în Frankfurt Messe și la o expoziție de mașini de lux, eveniment organizat în aceeași locație. Sunt impresionante motoarele ce se pun în mișcare ca să dai formă și contur unor acțiuni de o așa amploare, dar pe vremea când am fost ca spectator la Frankfurt Messe am intuit doar asta, fără să înțeleg pe deplin. Detaliile de rigoare le-am aflat abia vreo 2 ani mai târziu, când eram deja în Londra și am lucrat la un proiect al cărui scop era organizarea Targului European de Turism în Clădirea Excel, dar asta e deja o altă poveste.

Între zgârie-nori

Revenind la Frankfurt, odată ce am parcat mașina fix în centru, într-o parcare subterană, ne-am cumpărat o cafea de la un Ready to go și am luat străzile la pas. De când cu pandemia și cu păstrarea distanței, toate orașele germane sunt mai goale și chiar par mai goale. Ploaia ce se pregătea să cadă peste oraș ținea și ea oamenii în casă, dar cumva toate astea nu au făcut decât să pună și mai bine în lumină clădirile și zgârie-norii de sticlă din centru. Oriunde te uiți și întorci privirea, se înalță câte un turn din asta, modern, șlefuit și în colțuri perfecte, care adăpostește birouri.

În timpul săptămânii, fiecare clădire e un furnicar de lume, dar în weekend parcă și clădirile iau pauză. În multe din turnuri sunt bănci și firme mari de avocatură, mai multe acum după Brexit, când numeroase firme au decis să părăsească Londra și s-au relocat pe continent.

În altele, sunt hoteluri unde camerele au pereți din sticlă și oferă priveliști impresionante ale orașului. Alți zgârie-nori au la ultimul nivel restaurante și terase unde trebuie să faci rezervare cu săptămâni înainte și care îți lasă privirea să cuprindă peisajul până hăt departe, la poalele munților Taunus.

Într-un astfel de zgârie-nori cu 31 de etaje am lucrat în anii cât am stat în Frankfurt și încă îmi amintesc cu noduri în stomac de liftul exterior, tot din sticlă, unde te cam apuca amețeala de la viteza cu care urca și cobora.

Alte Oper sau Opera Veche

Și tot plimbându-ne cu ochii pe sus, cercetând turnurile, am ajuns și la Opera din Frankfurt, Alte Oper – o cladire frumoasă și elegantă ce îți captivează atenția de îndată ce pășești în apropierea ei. În stânga, o zonă pietonală cândva plină de lume era acum goală, doar câțiva oameni se grăbeau încoace și încolo. Terasele erau închise, o patiserie își vindea bunătățurile prin vitrină. Un stol de porumbei erau singurii care nu se sinchiseau să cucerească piața din toate unghiurile, zburând razant peste clădirea Operei. Am stat vreo 20 de minute în zonă, admirând un oraș ce adăpostește în el aproximativ 700.000 de locuitori, zona metropolitană Frankfurt ajungând la peste un milion.

De felul meu, sunt un om ce se simte cel mai bine pe marginea unui pârâu ori lac de munte, cu o culme împădurită în spate. Apreciez, însă, și frumusețea urbană de felul celei pe care Frankfurt o oferă, cu toate posibilitățile ce se deschid de aici, fie că sunt ele culturale, de divertisment, legate de piața muncii ori de traveling, dat fiind ca orașul de pe Main are cel mai mare aeroport european din zona continentală (Heathrow din Londra, Marea Britanie, este cel mai mare din Europa).

În loc de epilog

Ce vreau să vă spun la final de poveste este, de fapt, un îndemn: să vizitați Frankfurtul dacă aveți ocazia, pentru că orice experiență de călătorie înseamnă ceva în plus, ceva din care cu siguranță învățăm lucruri despre lumea mare în care trăim ori despre propria persoană. Și chiar dacă nu sunteți firi urbane, țineți minte că orice poveste deschide și începe o alta, așa că – spre exemplu – nu departe de Frankfurt se află ruinele Castelului Frankenstein și ce altă ocazie mai bună de a ne delecta, adulți ori copii, cu un basm pe care l-am ascultat cu inima tresărind în copilărie?


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Câmpurile obligatorii sunt marcate *