Am văzut tineri! Nu, nu e vorba de vreun chef și nici de vreo adunare populară de voie bună a vreunui salam cântător care să rănească mortal muzica la fiecare „hit” scos pe piață. Nu, e vorba despre tineri, elevi chiar, care și-au făcut apariția la un vernisaj al unei expoziții de artă. Lucru foarte rar, de altfel. Oricum, e bine și așa, decât deloc.
Cu public
Vernisajul expoziției de la Muzeul de Artă Ioan Sima, de la 12.30, de astăzi, a adunat destul de multă lume. E drept, au fost mulți care au legături directe, de lucru sau colaborare, cu muzeul, însă, până la urmă, ei sunt, sau ar trebui să fie, promotorii tipului ăsta de evenimente. Totuși, având în vedere și ora, de altfel bine aleasă strategic, pentru a asigura, oarecum, prezența presei și, eventual, a oficialităților acolo, se poate spune că a fost un eveniment cultural cu public. Și, ca orice eveniment, nu au lipsit cuvântările. Acuma, chiar dacă un apel telefonic sau un subiect de discuție a fost mai important pentru unii participanți decât ce aveau de spus organizatorii, totuși, printre și dintre luările de cuvânt am putut afla lucruri chiar interesante, cel puțin din punctul meu de vedere. Și cred că și pentru elevii Liceului de Artă, pentru că, la un moment dat, toată treaba asta cu discursuri a devenit un fel de lecție de specialitate adresată în primul rând lor, lucru care, de altfel, chiar mi s-a părut a fi firesc să se întâmple. E, totuși, vorba despre cultură și artă, iar o lecție în plus, mai ales la locul potrivit, nu strică niciodată.
Corp și corporalitate
Expoziția, cu caracter antropologic, a avut ca temă frumusețea corpului uman, cu precădere frumusețea feminină, chiar dacă au fost și exponate animaliere (lucru firesc, având în vedere câți boi există astăzi printre oameni). Despre cum au ajuns obiectele de artă să fie expuse acolo, asta e altă poveste. Foarte puține sunt achiziții făcute de muzeu, majoritatea fiind transferuri de la alte instituții, cum ar fi Oficiul de Expoziții București, de unde, cu aprobarea Ministerului Culturii, s-au transferat un tablou semnat de Sabin Bălașa și unul al lui Corneliu Baba. Alte obiecte au fost transferate de la Cluj, Turda sau de la castelul Wesselenyi din Jibou. De ce transferuri în loc de achiziții? Pentru că nu sunt bani. Și, dacă pe timpul lui Ceaușescu nu erau bani nici cât să se aducă la Zalău statuia lui Venus, descoperită în castrul roman Porolissum, astfel că, în loc de mașină, mult prea scumpă, s-a folosit pentru transport un cal – și, așa, cu calul, și la propriu și la figurat, s-a constituit patrimoniul – astăzi nu sunt nici măcar pe atât, deși mai puțin de atât nu cred că se poate. Însă asta, la ce priorități există azi în societatea românească, nu e de mirare. Una peste alta, expoziția merită văzută, pentru că obiectele expuse sunt un fel de istorie a percepției umane asupra frumuseții corpului uman, o constantă, de altfel, în tematica plastică.
De văzut
Primul obiect de artă care îți captează atenția, poate și datorită plasării lui, e o sculptură a Meșterului Manole, realizată de Victor Gaga, dar, dintre exponatele expuse (figurine dacice, statuete, sculpturi din lemn și piatră, tablouri etc.) sigur o să remarcați Cronicarul, o sculptură în lemn realizată de Radu Aftenie, brațele nefiresc de lungi ducându-te cu gândul la extratereștrii. La fel și statueta lui Venus de Zăuan, care, și nu degeaba, te pune pe gânduri și nu reușești să te hotărăști dacă e femeie, bărbat sau hermafrodit. Însă toate exponatele merită văzute, fiindcă, la urma urmelor, de asta au fost create din start, pentru a fi arătate altora.
I-am lăsat pe elevi în fața tablourilor, discutând, consemnând sau doar privind. Oricum, de aici pornește totul – dacă o să fie îndeajuns de mulți cei care o să treacă pragul expozițiilor, chiar și așa, cu pași mici și bani aproape deloc, genul ăsta de evenimente nu o să mai aibă cum să nu fie băgat în seamă, iar cei care vor avea de câștigat o să fim noi, publicul.