Dacă e să faci un top al celor mai frumoase locuri din România, sigur Grădina Zmeilor din Gâlgău Almașului o să se regăsească în acel top. Și pe bună dreptate, rezervația naturală are un farmec aparte, misterios, și orice incursiune printre formațiunile ciudate de gresii e o experiență de neuitat.
Se spune că este un loc unic în Europa, unii specialiști considerând că în lume există doar trei astfel de locuri, numite „fund de mare cu roci vulcanice”. Acuma, fund de mare sau nu, locul ăsta sigur e unic în Europa. Și nu neapărat sau doar datorită formațiunilor de piatră, ci mai ales legendei, care însuflețește ”piatra” și îi dă un rol în povestea locului, cândva numit Cheturi, azi Grădina Zmeilor.
Legenda spune că fata avea mamă vitregă (măștioaie), iar drăguțul ei era cătană în armata imperială. Pe atunci, feciorii mergeau în cătănie, în armata împăratului, câte 9-10 ani, iar până terminau armata, veneau doar de câteva ori acasă, în permisie.
Măștioaiei îi era tare ciudă pe frumusețea fetei, dar și pe hărnicia, bunătatea și iubirea ei, și o blestema mereu să se facă stană de piatră.
Satul avea un staul de oi, și, periodic, în funcție de câte oi avea fiecare, le venea rândul tuturor să meargă să aducă lapte. Într-o zi, când fetei i-a venit rândul să meargă la oi, cu ciubărul în spate și ulciorul cu apă în mână, a prins-o blestemul și s-a transformat în stâncă.
Acum, din acea stâncă n-a mai rămas mare lucru, în urma alunecărilor de teren care au avut loc în anii ’70, aceasta s-a prăbușit. Însă, până atunci, privită din depărtare, stânca semăna cu o fată cu părul despletit, îmbrăcată cu o rochie lungă, cu un ulcior într-o mână, iar cu cealaltă ținând atârnat pe spate un ciubăr. Oamenii satului au numit stânca Fata Cătanii, iar numele acesta a rămas strâns legat de Cheturi, așa cum numeau atunci localnicii zona, sau Grădina Zmeilor, așa cum se numește acum rezervația naturală.
Legenda a prins viață, de altfel, în piesa de teatru folcloric Fata Cătanii, pusă în scenă de către scriitorul și regizorul Ștefan Goanță, fost profesor în Gâlgău Almașului, spectacol care a mobilizat, în 1973, întreg satul. Piesă de teatru care a apărut și în cartea ”Memoria Sălajului”, ediţia a II–a, scenarii pentru spectacole folclorice, și care vorbește, într-un alt fel, despre Fata Cătanii, cea de a cărei legendă se leagă povestea Grădinii Zmeilor:
”De mult, de demult, / De tare demult,
Abia poţi să chemi / Ăst capăt de vremi.
Când munţii voinici / Nu erau pitici,
Când mările-ntinse / Nu erau cuprinse,
Când luna de sus / Era mult mai sus,
Pe glia străbună, / Sfânta noastră mumă,
Năvăliră zmeii, / Zmeii, paraleii,
Trup de foc şi pară, / Suflete de fiară,
Sânge şi mânie, / Lupi în vrăjmăşie…
Prefăcură-n piatră / Sfânta noastră vatră…”
”Zână, fecioară, / Cu ochi de izvoară,
Fată a Cătanii / De-o vârstă cu anii,
Strajă la hotară, / Pe creştet de ţară,
Vei trăi în noi, / Noi în cei de-apoi,
Şi mereu aşa / Cât va fi lumea.
Ca bradu-n vioară, / Ca ploaia-n izvoară,
Ca fagul în fluier, / Ca vântul în şuier;
Ca pomul în pom / Şi omul în om.
Îţi vor mulţumi / Şi te-or pomeni
Florile-n poiene / Cu roua în gene,
Codrii cei cărunţi / Pe creste de munţi,
Oamenii cu toţii, / Nepoţi, strănepoţii,
Slobozi, fericiţi, / Liberi şi-nfrăţiţi.
Fie-ţi somnul tihnă, / Leagăn şi odihnă!”
”Sus, pe vârful muntelui,
În bătaia vântului
Doarme zâna fermecată
Îmbrăcată-n strai de piatră.”
Acuma, formațiunile de piatră, care au primit tot felul de denumiri (unele total neinspirate), sunt cunoscute, cărarea pietruită după lucrările de modernizare ce au avut loc în rezervația naturală (și care știrbește oarecum din frumusețea locului) ducându-te pe lângă formațiunile acestea, superbe, de altfel, și care, prin forma lor au darul de a crea o poveste în care și tu, cel care ești acolo, faci parte din ea. Asta dacă îți dai frâu liber imaginației. Dacă nu, tot ceea ce vezi sunt niște formațiuni de piatră frumoase și ciudate ca formă, dar doar atât, și mergi mai departe să vezi ce mai e de văzut, să faci o poză, două, apoi să pleci fără ca stâncile să îți rămână în amintire mai mult decât… ”niște pietre”.
Dacă ieși de pe cărare, însă, pentru cei care vor mai mult, pentru cei care au curiozitatea să vadă dincolo de ceea ce ți se spune că merită să vezi, Grădina Zmeilor are niște locuri speciale, care, puse laolaltă, creează un labirint de piatră superb. Un labirint pe care dacă-l urmezi o să descoperi o altfel de rezervație naturală. Una în care stâncile par despicate în două de mâna uriașă a zmeului, niște despicături drepte ori sinuoase, dar care îți dezvăluie o altă față a locului ăsta minunat, și care este exact ”ingredientul” care dă viață Grădinii Zmeilor. Și chiar dacă am mai urmat labirintul ăsta de câteva ori, de-a lungul anilor, de fiecare dată descopăr câte ceva nou, câte ceva care pare că nu a fost acolo înainte, ci e un alt indiciu pe care trebuie să-l urmez ca să ajung la capătul poveștii. Ce e la capătul poveștii? Începutul unei alte povești. Întotdeauna. Și, până la urmă (și o tot spun, aproape de fiecare dată când cutreier lumea, că-i acasă, în Sălaj, ori în lumea largă), ăsta e farmecul oricărui loc pe care-l vizitezi ori pe care-l descoperi: povestea. Fără poveste, oricât de frumos ar fi un loc sau altul, oricât de exotic ori neobișnuit, oricât de la superlativ ar fi, rămâne doar un loc pe care l-ai vizitat. Și cam atât.
Dincolo de poveste, locul ăsta e o rezervație naturală unică în Europa, și pe care îl regăsești în foarte multe topuri ale celor mai frumoase locuri de vizitat din România.
Ce se știe despre Grădina Zmeilor?
Este o rezervație naturală geologic și peisagistică, înfiinţată în 1975, declarată arie protejată de interes național prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, care se întinde pe o suprafață de 3 hectare.
Formațiunile geologice (atribuite perioadei holocenului) alcătuite din gresii, de culoare cenușiu-gălbuie, cu intercalații de microconglomerate, s-au format prin acțiunile repetate ale aerului (îngheț-dezgheț, vânt, temperatură), apei (spălare, șiroire) și a proceselor gravitaționale (prăbușiri, surpări) desfășurate de-a lungul timpului.
Flora lemnoasă a rezervației este constituită din arbori și arbusti, cu specii de: carpen (Carpinus betulus), fag (Fagus silvatica), stejar (Quercus robur), cer (Quercus cerris), tei pucios (Tilia cordata), frasin (Fraxinus excelsior), plop tremurător (Populus tremula), alun (Corylus avellana), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), lemnul câinelui (Ligustrum vulgare), păducel (Crataegus monogyna), mur (Rubus fruticosus), măceș (Rosa canina).
La nivelul ierburilor este întâlnită o gamă floristică diversă, constituită în cea mai mare parte din plante cu specii mediteranene, daco-balcanice, pontice sau panonice, unele endemice sau aflate pe lista roșie a IUCN (creată în 1964, reprezintă inventarul cel mai complet al stării de conservare a speciilor de animale și plante, fiind cel mai bun indicator al stării biodiversității mondiale).
Specii floristice semnalate în rezervație: laptele cucului (Euphorbya amygdaloides), păștiță (Anemone nemerosa), osul iepurelui (Ononis spinosa), plămânărică (Pulmonaria officinalis), vinariță (Asperula odorata), sânișoară (Sanicula europaea), frag (Fragaria vesca), găinușe (Isopyrum thalictroides), brebenel (Corydalis solida), ciclamen (Cyclamen purpurascens), rostopască (Chelidonium majus), talpa gâștii (Leonurus cardiaca), tătăneasă (Symphytum officinale), traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris), țintaură (Centaurium umbellatum), viorea (Scilla bifolia), măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella), silnic (Glechoma hirsuta), brândușă de toamnă (Colchicum autumnale), sânzâiană (Galium verum), margaretă (Leucanthemum vulgare), sunătoare (Hypericum perforatum), ghiocel (Galanthus nivalis), podbal (Tussilago farfara), scai vânăt (Eringium planum), coada-calului (Equisetum arvense), ciuboțica cucului (Primula veris), coada șoricelului (Achillea millefolium), păpădie (Taraxacum officinale) sau mentă (Mentha piperita).
Fauna ariei naturale are în componență o gamă diversă de mamifere, păsări, reptile, amfibieni și insecte, dintre care unele protejate sau aflate pe lista roșie a IUCN. Astfel, mamifere cu specii de: mistreț (Sus scrofa), veveriță (Sciurus carolinensis), vulpe roșcată (Vulpes vulpes), iepure de câmp (Lepus europaeus); păsări: ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), ciocănitoare de munte (Picoides tridactylus), pițigoi de brădet (Parus atus), cuc (Cuculus canorus), pupăză (Upupa epops), mierlă (Turdus merula), gaiță albastră (Garrulus glandarius), cinteză (Fringilla coelebs); reptile și amfibieni: șarpele orb (Anguis fragilis), gușter (Lacerta viridis), salamandra de foc (Salamandra salamandra) și o libelulă din specia Calopteryx splendens.
