Despre expoziția de grafică al lui Keresztes József sînt multe de spus. Și nu pentru a scoate în evidență tehnica folosită, respectiv linogravura, ci pentru că el, graficianul, realizează lucrările ăstea plastice nu de dragul tehnicii, ci pentru a transpune în grafică ceea ce simte, un fel de a spune lumii ”uite, ăsta sînt eu”. Așa, succint, evenimentul în sine, adică vernisajul celei de-a doua expoziții personale a artistului la Zalău, care a avut loc în 8 noiembrie, ar putea fi descris în două feluri:
– ”Uite, vezi, în sfârșit putem să spunem că avem un grafician adevărat în Sălaj, pentru că nu mai e nimeni care să facă ceea ce face el. Și, crede-mă, nu-i deloc ușor, e o muncă din aia grea, la care puțini se încumetă”, așa cum mi-a spus Attila Szabo, cel care a prezentat evenimentul în sine;
– ”Eu vreau să-i fac pe oameni, pe ăia care vin să-mi vadă lucrările, să gândească. Să se uite la lucrări și să se întrebe oare ce-o fi vrut să zică cu asta? Că fiecare dintre noi sîntem ipocriți… chiar și dacă-i numai la un moment dat”, lucruri pe care artistul mi le-a spus nu neapărat ca o motivație a evenimentului în sine, ci mai mult așa, ca un fel de gânduri rostite cu voce tare, atunci când, rezemați amândoi de peretele sălii în care și-a expus lucrările, am stat puțin de vorbă.
de la prima expoziție personală, în care a expus lucrări de format mare și foarte mare, de doi, trei metri, care presupun multe luni de muncă, de data asta, pe pereții sălilor de expoziție sînt înșirate vreo 20 și ceva de lucrări de dimensiuni ”normale”, deosebite chiar și la prima vedere, nemaivorbind despre cât de multă muncă e nevoie ca să realizezi așa ceva. Și, privind dincolo de tehnică ori culoare, de personajele care par vii din fiecare lucrare în parte, fiecare spunând altă poveste, o altă față a ipocriziei sociale, primul lucru care îți trece prin minte e ”ăsta nu-i normal”. Și, într-adevăr, Keresztes József nu e ”normal”, și tocmai asta e ingredientul lucrărilor lui, o anormalitate fără de care nu ar fi existat originalitate, expresivitate, chiar sinceritate. Nu de alta, dar a fi ”anormal” e un lucru obligatoriu, atunci când vorbești despre artiști, pentru că a fi ”anormal” e ceea ce te face să vezi și să încerci și altceva, decât strict o tehnică sau un tip de exprimare.
”Hei, mai ții minte? Au trecut doi ani de la prima expoziție. Atunci, cum am ieșit de aici, m-am pus pe treabă serios, și au ieșit ăstea. Ce zici?”, îmi întinde mâna Joco, cel ale cărui lucrări fac obiectul expoziției de față (de ce Joco? Pentru că, stând la povești, la un moment dat au ajuns lângă noi niște tineri, doi dintre ei probabil elevi de-ai lui, iar unul pe care atunci l-a cunoscut. Tânărul s-a prezentat: ”Mihai”. Artistul i-a spus, simplu, întinzându-i mâna: ”Joco”).
Teme sociale, religioase care să te frământe sufletește
Așa a descris expoziția asta artistul, încercând să-mi explice ce e cu personajele de pe pereți, despre cum a încercat să pună laolaltă mai multe religii, ca să te facă să vezi și dincolo de ceea ce îți spui tu, privitorul, că e ceea de ce te simți tu legat.
”Ție, cel care te uiți la o lucrare, poate că nu-ți place. Și asta, poate, pentru că nu înțelegi. Și eu asta am încercat, să îl fac pe cel care privește lucrările ăstea să vadă că eu am pus acolo suflet. Și asta e o chestie care nu te lasă în pace, care te face să-ți spui că ăsta vrea ceva de la mine. Ce-i asta? Fiecare lucrare are un mesaj. Eu asta am vrut, să las un mesaj. Și cred că ăsta e rolul artei, să aibă mesaj.”
Și, după ce l-ai auzit spunându-ți toate astea, te uiți altfel la tabloul în care o pisică se uită la copilul de deasupra lui, care ține o pasăre în mână. La prima vedere pare că se joacă, dar, de fapt, la final, pisica o să mănânce pasărea aia. O mostră de ipocrizie pusă la vedere.
O realizare grafică impecabilă
”Imaginile ăstea conving, în primul rând, prin expresia lor plastică. Este vorba despre o realizare plastică impecabilă”, a spus, în prezentarea venisajului, Attila Szabo. Și are dreptate. Ca să-ți dai seama de asta e de ajuns să treci pragul expoziției de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cea care găzduiește expoziția pentru atât timp cât va fi disponibilă sala de expoziție, acolo unde, săpând cu dăltița în linoleu (lucru care presupune un efort deosebit), artistul a așezat câte un mesaj în fiecare din lucrările expuse.
Și, pe lângă asta, cei care iubesc arta pot să și achiziționeze din lucrările lui Keresztes József, pentru că expoziția este una cu vânzare.