Impresionanții pini mediteraneeni de pe Dealul Țarinei, acasă la Iuliu Maniu

Sunt ca niște uriași care își întind brațele ca și cum ar vrea să ofere protecție dealului ăsta pe unde se plimba, odinioară, Iuliu Maniu. Aici, pe Dealul Țarinei, pinii mediteraneeni, căci despre ei este vorba, sunt de-a dreptul impunători, impresionanți prin trunchiul înalt și coronamentul care pare că se întinde și se tot întinde.

Au un farmec aparte copacii ăștia uriași, apărând parcă de nicăieri. Și chiar dacă impunători, par timizi, ca și cum ar fi apărut într-o lume în care măreția deranjează. Și, din păcate, așa și este. Măreția deranjează. La fel cum a fost și cazul marelui om politic Iuliu Maniu, mult deasupra timpului său. Ba chiar, ori mai ales, și deasupra zilelor noastre, când oameni mici, dar cu gura mare, agresivi în exprimare și fără scrupule, ocupă spațiul politic românesc.

La fel ca pinii uriași, și Iuliu Maniu ”se vedea” de departe. Iar asta, într-o lume a nimicniciei de toate felurile, a deranjat. Și deranjează încă. De asta s-a încercat să fie dat uitării, cu tot cu casa memorială. Din fericire, nu s-a întâmplat asta. Casa a fost salvată, atunci când totul părea pierdut, iar memoria lui Maniu e vie încă, aici, pe Dealul Țarinei, lângă pinii ăștia minunați.

Întotdeauna mi-a plăcut să mă plimb pe sub pinii mediteraneeni, să încerc să le ghicesc poveștile. Mai ales când suflă vântul, iar legănatul lor e ca un cântec șoptit. O plimbare acolo, unde uriașii ăștia domină prin măreția lor zona, e ca o binecuvântare. Și am simțit asta încă de prima dată când am ajuns acolo, după ce am inițiat campania de salvare a Casei (da, publicația Sălaju pur și simplu a inițiat campania).

Uneori simt nevoia să mă întorc acolo, să dau capul pe spate și să privesc copacii ăștia minunați. Așa cum am făcut și de data asta, într-o sâmbătă liniștită de februarie. Și chiar dacă am fost singur, nu m-am simțit așa. Pinii mediteraneeni mi-au fost alături, și aproape că i-am auzit vorbindu-mi: ”Crengile noastre o să-ți fie mângâiere, iar trunchurile noastre o să-ți fie sprijin. Atât cât vom mai fi. Adu-ți aminte ce spunea Iuliu Maniu: «Pe mine nu reușesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru țară și pentru neam, asta fac». Nu lăsa nici tu pe nimeni și nimic să te abată de la calea ta…”


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Câmpurile obligatorii sunt marcate *