În decembrie, orașul e altfel noaptea, o magie a luminilor și culorilor

Lumina. Întotdeauna l-a fascinat pe om, încă de când a apărut pe lume, și poate de asta stelele au fost și sînt eterna poveste legată de cine sîntem, de unde venim. Și, în negrul cerului nopții, stelele sînt nu doar niște lumini, ci, mai mult, un spectacol al luminii, plin de forme, de mesaje ascunse, de vise… o magie.

În luna decembrie, Sărbătorile de iarnă înseamnă lumină, iar orașele se îmbracă în lumina asta a sărbătorilor, străzile devenind, dintr-odată, altceva, nu doar un loc pe unde treci ca să ajungi acolo unde vrei, ci un loc de poveste, o poveste în care Crăciunul înseamnă lumină. Din multe puncte de vedere.

Zalăul, la fel ca alte orașe, se schimbă în decembrie, atunci când noaptea coboară repede peste oraș, luminile străzilor, de toate culorile și formele, te duc repede în lumea sărbătorilor și totul pare mai frumos. Și nu doar datorită luminilor de sărbătoare, dar și un simplu bec, o fereastră, un felinar, fac ca o stradă care ziua pare la fel ca oricare altă stradă, noaptea să fie altfel, mult mai frumoasă, ca și cum totul s-ar fi schimbat. Și așa și e, ochiul percepe în primul rând lumina, culoarea luminii, magia luminii, iar betoanele orașului par că nici nu mai există, ca și cum ar fi o cu totul altă lume. Și chiar e o cu totul altă lume – una a luminii. Trebuie doar să vrei să o vezi.

Nici nu știu ce e mai frumos, luminile așezate special de sărbătoare sau luminile străzilor orașului care, îmbrăcate parcă într-un fel de negură pufoasă, par și ele puse acolo tot de sărbătoare. Și felinarele ăstea nu mai sînt doar niște felinare, ci, dacă îți lași privirea acolo, într-un fel de popas al gândurilor, par mai mult un indiciu care te duc către ceva comoară.

La fel și scaunele așezate unul peste altul. Fac parte din aceeași hartă a indiciilor către comoara ascunsă a orașului, altfel de ce ar fi așezate acolo ca o scăriță, fiecare treaptă având lumina ei?

Trei culori cunosc pe lume… Așa-i că ăstea câteva cuvinte au un cu totul alt înțeles privindu-le așa, îmbrăcate cu lumină? Orice urmă de clișeu dispare, și rămân culorile.

Două lumi într-una singură. Una fiind dublura celeilalte. Poate doar fereastra în care se oglindesc să fie de vină, poate chiar e lumea pe care o știm x 2. Oricum ar fi, în ambele lumi e sărbătoare.

Se iau câteva șiruri de lumini, se așază pe clădirea Primăriei, îți muți privirea de pe frontispiciu, pentru a te delimita de ”oficial” și clădirea devine de o simplitate frumoasă. Una care amintește de arhitectura vremurilor trecute, când până și a construi o simplă clădire era un fel de artă. Prin comparație,   betoanele și termopanele moderne par a fi doar o pată urâtă, utilă ca și confort al omului, dar urâtă.

Ziua, e doar un magazin. Noaptea e un oraș într-un oraș, cu regulile lui, cu oamenii lui, cu povestea lui, o poveste al cărei narator e noaptea și luminile ei. O poveste despre oameni, cei care ”locuiesc” acolo și cei care sînt doar în vizită.

În decembrie, orașul e altfel noaptea, o magie a luminilor și culorilor. Și lumina asta e parte din oraș, parte din tine, un indiciu care să te ajute să afli răspunsul la întrebarea: lumina e doar atât cât se vede ori e mult mai mult de atâta?


Leave a Reply

Your email address will not be published.