Am scris, acum ceva timp, de mai mult de un an, un articol legat de Poliția locală din Zalău. Ceva legat de o amendă, de niște neînțelegeri.
Am șters articolul acum vreo 7 luni. Nu era ceva ce să îmi placă să facă parte din ceea ce înseamnă publicația Reporter pur și simplu. Însă, uneori, o luăm pe repede-înainte, mânați de porniri interioare, pe bună-dreptate, sau nu.
În articolul în cauză, în prim plan a fost agentul Marius H. Și, atunci când am scris, atât am văzut, doar agentul. Când am dat, din întâmplare, peste articol, la multe luni după ce a fost scris, am zis „totuși, dincolo de funcții, de titulatură, suntem, toți, oameni. Ori așa ar trebui să fim”. De asta am șters articolul.
Acum, la un an și jumătate distanță, a revenit la actualitate, ca un fel de ecou care a uitat să apară atunci când trebuia.
Și pentru că orice problemă trebuie rezolvată, atunci când apare, am luat problema și am plecat să o rezolv. Întâi la Primărie, apoi la sediul Poliției locale Zalău. Acolo, într-un final, am avut o discuție – deschisă, corectă -, cu șeful instituției, Lucian Trif. Mi-a plăcut că am avut cu cine vorbi. Și mi-a plăcut și „hai, să facem cumva să nu simtă oamenii cu care lucrez că ai ceva cu ei”. Am tradus asta prin „îmi pasă de ei”. De asta (și de asta) rândurile de față.
Nu am avut deloc, dar deloc, intenția de a îl leza pe agentul Marius H. în vreun fel. Și, cu atât mai mult, pe angajații Poliției locale. În fond, fiecare încercăm să ne facem treaba așa cum credem noi mai bine. Însă, uneori, e ca la fotbal. În timpul meciului, adversarul te faultează. La următoarea fază, te confrunți, iar, cu el. Și intri la minge. Ai putea să o faci strict la minge, dar în mijlocul acțiunii, scapi piciorul puțin mai mult. Așa, ca să-i plătești ce aceeași monedă. Face parte din fotbal? Face. Dar nu-i frumos. De asta rândurile de față. La urma urmei, înainte de toate, trebuie să fim oameni.
