Îmi sunt foarte dragi și muzica și natura, se pliază atât de bine pe felul naiv de a crede că, dacă îți dorești suficient de mult, totul e posibil, încât fac parte din mine la fel de mult cât fac eu parte din ele. De asta evadez ori de câte ori pot, și în natură și în muzică.
Visarea… e un alt fel de a privi lumea, și cea din jur, ancorată în realitate, și cea interioară, care niciodată nu e conturată de reguli, de conformism, de tabieturi, de ”așa trebuie”, ”așa e bine”, ori ”nu fii prost, maturizează-te odată!”. E o combinație cu efect halucinogen să visezi (mai ales cu ochii deschiși) cântând în natură, de unul singur. Nu de alta, dar reperele unei ancorări în realitate dispar aproape cu totul, muzica (așa cum e ea, așa cum ți se așază sufletul pe note) are un recul sufletesc greu de controlat, iar trezirea la realitate e ca durerea de măsea – acută, intensă, care te dă peste cap și te face să strigi: ”Nu mai vreau!”.
Nu știu dacă e ca un fel de sistem de apărare, dar visez cu ochii deschiși, cât pot de mult:
Orice e posibil…
Dacă oferi iubire necondiționat, ambalajul prost conceput al lumii se topește și poți să vezi viața în toată splendoarea ei…
Monștrii din vis, pe care, ca să nu îți mai fie frică de ei, ți i-ai făcut prieteni, și care sunt mai tot timpul cu tine, sunt, de fapt, niște făpturi frumoase. Atâta tot că, de frică, nu ai reușit să-i vezi așa cum sunt…
Să te îndrăgostești fără să vrei nu e greșit, e un semn că sufletul ți-e atât de viu, încât dă pe dinafară…
Calendarul e doar un mod de a număra zilele, nu de a-ți număra zilele…
Dacă privești pe cineva cu ochii larg deschiși, o să te vadă așa cum ești…
Să îmbrățișezi o altă ființă, chiar și ca să-ți ascunzi emoțiile, e un semn de iubire…
Poți să vezi dincolo de ceea ce ți se arată…
Dacă te gândești intens la cineva, o să-ți audă gândurile și o să știe ce simți…
Cerul e pentru visători…
Orice e posibil…