Jurnal de vacanță sau „a venit vacanța cu trenul din Franța”

Încep așa. „A venit vacanța cu trenul din Franța”. Mulți dintre noi cunoaștem expresia. O spuneam, elevi fiind, cu zâmbetul larg pe figură, la început de vară, când începea vacanța mare. Abia așteptam să avem program de voie, să dormim neîntorși fără gândul că trebuie să ne pregătim pentru următoarea zi de școală, să repetăm lecțiile, să ne facem temele etc.

Zboară timpul. A trecut ceva de când am strâns mâna profesorilor la încheierea anului școlar din postura de elev. Astăzi mulți dintre cei de vârsta mea sunt căsătoriți, au familii cu copii care, la rândul lor, sunt înscriși la grădiniță sau la școală. De asta insist că, pentru noi, ăștia marii, „a venit vacanța cu trenul din Franța”. Atât doar că în viața de adult, expresia se aplică taman pe dos. De ce? Simplu. Pe timp de vară, avem copiii acasă toată ziua. În schimb, în timpul școlii, sunt la program.

Ce pot spune decât ferice de cei care au părinții disponibili sau alte rude apropiate la care să-și lase copiii în grijă pe timpul vacanței. Altfel, ii avem pe cei mici în „subordine” cât e ziua de lungă, de la trezire și până noaptea când ne străduim să îi punem la somn.

Pentru părinți, majoritatea având un loc de muncă, vacanțele copiilor, mai ales pentru cei de vârste mai mici, sunt puțin mai greu de gestionat. De asta afirm încă o dată cu tărie că, odată cu începerea noului an școlar, începe „vacanța” pentru părinți. Program până după-amiază pentru copiii de grădiniță, program prelungit pentru cei din clasele primare în sistem educațional. Copiii mai mari deja reușesc să se descurce singuri după cursuri.

Noi, adulții cu copii, zambim că în sfârșit a venit și pentru noi „vacanța” odată cu începerea noului an școlar. Nu e ușor să ai grijă de cei mici când ai un job full time iar ei sunt liberi. Există într-adevăr unele tabere de vacanță, mai sunt uși deschise la bunici, dar în rest sunt prezenți de la amiază când se trezesc, asta pentru părinții norocoși așa ca mine, până seara târziu când se pregătesc de culcare, când nu mă mai laud.

Îmi aduc aminte zâmbind de postările de pe rețelele de socializare cu părinții care chiuie de bucurie în spatele copiilor, aceștia din urmă ușor triști, așteptând cu ghiozdanele în spate să fie duși la școală. Aici eu iar sunt norocoasă. Minunile mele abia așteaptă să înceapă cursurile școlare. Le place maxim, atât la grădiniță celei mici, cât mai ales la școală celei mari. Acolo au colegii de grupă și de clasă pe care abia așteaptă să îi reîntâlnească. Le-a plăcut și în vacanță. Mai tare ca orice că puteau dormi până târziu diminețile. Apoi program de voie: joacă toată ziua. Nu sunt adepta temelor de vacanță, deși consider că sunt necesare pentru a continua deprinderile acumulate pe parcursul unui an de școală. E mai ușor să înceapă cursurile cu un minim de cunoștințe exersate pe timpul vacanței. În rest, cum spuneam, joacă.

Cu mândrie recunosc că minunile mele chiar știu să se joace. Nu petrec prea mult timp în fața televizorului sau butonând de zor telefonul ori tableta. Le place jocul interactiv, să se joace  cu copii. Le place să inventeze tot felul de jocuri, fie afară în curte fie în casă. Așa cum eram și noi adulții când eram copii.

Îmi aduc aminte cum erau vacanțele pentru mine și surorile mele. Părinții ne duceau la țară, la bunici, mare parte din vacanța mare. Iar acolo singurele jocuri disponibile erau cele scoase din imaginația noastră. Nu prea aveam timp să ne plictisim, că veșnic ne găseam ceva de făcut. Erau frumoase tare verile la bunica. Îi plăcea și ei mult cu noi. Am atâtea amintiri frumoase din vacanțele petrecute acolo. Dintre toate, îmi vin în minte nopțile târzii când stăteam pe scările de beton din fața casei, încălzite de soarele de vară pe timpul zilei, privind stelele. Stăteam pur și simplu la povești, vânând cu privirea stelele căzătoare, ba chiar unele constelații pe care mătușa (pe vremea aceea era încă acasă) le cunoștea. Nu ne puneam devreme la somn. Erau calde nopțile de vară. Liniștite. Cred că, de fapt, acea liniște își avea pornirea din suflet. Eram fără griji, fără prea multe responsabilități. Doar copii în vacanță.

Astăzi, ca adulți, am impresia că intrăm în vacanță când încep copiii noștri școala. Chiar daca ne încarcă programul cu dusul și adusul de la grădiniță sau școală. Chiar dacă uneori după-amiaza trebuie să ne facem timp pentru a-i ajuta la teme. În sfârșit, suntem iar la program. Chiar dacă de fapt pentru noi cei mari e același program. Doar că e ceva mai „așezat”.

Mi-e dor de vacanțele de vară. Cred că tuturor ne e dor. Deși, acum, ca și părinți, avem n motive de bucurie în plus privind înspre micuții noștri. Sunt nostalgică. Mi-e dor de vacanțele de vară fără griji. Mi-e dor să mă trezesc târziu. Mi-e dor de copilărie. Dar o am zilnic lângă mine. Acum e rândul minunilor mele pentru toate acestea.

În încheiere, acum la început de an școlar, vreau să urez tuturor preșcolarilor și elevilor să aveți un an cu reușite și mult succes în activitatea educațională! Pentru voi părinții, așa cum obișnuiesc în materialele mele, vă invit să faceți o incursiune în timp, către vacanțele de vară petrecute în copilărie și să vă găsiți cele mai plăcute amintiri din acea perioadă. A venit vacanța cu trenul din Franța… Spor în toate!


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism!
Orice sumă contează!

Mihai Calin Paval
RO53INGB0000999901462814
ING Bank

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *