Luiza, doi de Sergiu și Mishu – intimitatea spirituală a unui acord tacit între artă și salvarea lumii

Ați avut vreodată senzația, uitându-vă în jur… de fapt, v-ați spus vreodată (și nu neapărat în gând): ”Hmmm, cred că am greșit lumea”? Eu, da, am senzația asta destul de des. Și atunci  îmi cam vine să le dau naibii pe toate și să inventez o mașină a timpului, să călătoresc printre lumi, până găsesc una pe care să o simt și a mea. Însă, în lipsa unui mijloc de transport cu valențe trascendentale, încerc să îmi fac din lumea asta o ”acasă”. Câteodată reușesc. Și nu neapărat pentru că aura mea ar fi atât de strălucitoare, încât să mă ridice deasupra a tot ceea ce înseamnă ”în rând cu lumea”. Nu, ci datorită oamenilor frumoși, al căror contur sufletesc, spiritual e vizibil cu ochiul liber, și care, prin ceea ce fac, prin ceea ce sînt, îmi mai domolesc din ”fugi, bă, fugi!”. Oameni frumoși există. Puțini, dar există. Oameni care chiar cred că arta poate salva lumea. Și, ca atare, folosesc arta ca pe un portal către o lume cu adevărat faină.

”Te așteptăm cu drag”, mi-a scris Luiza, referitor la evenimentul numit „Ursuz și Amuz”, care a avut loc la Charlie’s, în Zalău. Am fost. Și, fiind acolo, mi-am spus: ”Totuși, poate nu am greșit de tot lumea. Încă mai există uși care, odată deschise, lasă să intre lumina”.

Ce s-a întâmplat la Charlie’s? A fost o întâlnire așa cum îmi imaginez că erau întâlnirile între oameni de artă, de cultură, acum mulți ani, atunci când sinceritatea actului artistic era ingredientul de bază a acelor strângeri-laolaltă-a-celor-cu-suflet. A fost o întâlnire între Luiza Matilda Mitu, Sergiu Corbu Boldor, Sergiu Chiș, Mishu Călian și noi, ceilalți, care am ales să fim acolo nu doar pentru ei, ci și pentru noi înșine.

Pe scurt, așa a fost descris evenimentul în afișul de prezentare: Ciorne răzlețe – Argumentul proiectului, Luiza Matilda Mitu; Comedia limbajului – Alternativă la pesimism, Sergiu Chiș; Armonie și contrapunct – Pasivitate exemplară, Mishu Călian; Revolta arhetipului, Sergiu Corbu Boldor. Însă a fost mult mai mult de atât. Cum adică? Sincer, nu că nu aș putea să traduc în cuvinte ce s-a întâmplat, dar mi se pare că aș strica din farmecul actului de artă. Însă pot să las niște crâmpeie de gânduri, de simțiri:

– bă, ce oameni faini…

– nu doar ce spune Luiza contează, ci și felul în care o spune, felul în care te privește atunci când îți spune ceva…

– în sfârșit, o mostră de ”Stand-up” pe care să o simt sinceră și care să mă facă să zâmbesc, datorită lui Sergiu (cel Chiș)…

– ce fain sună (și) clapele lui Sergiu (cel Corbu Boldor), și nu pentru 5000 de sunete deodată, care să facă ascultătorul se ridice din sprâncene, neînțelegând mare lucru, ci tocmai pentru simplitatea plină de muzică a tonalității…

– Mishu a fost o surpriză faină, printe puținii chitariști pe care i-am auzit cântând pe bune, nu doar intrepretând o piesă…

– m-am uitat, din când în când, în jurul meu, și am văzut oameni veniți acolo de dragul artei, nu ca să ”bage capul în poză”…

– foarte faină muzica…

– foarte faine privirile…

– energie cu esență de spirit…

– hmmm, da, mai stau puțin în lumea asta, poate nu am greșit-o cu totul…

– dacă se opresc aici, și nu continuă cu genul ăsta de manifestări de artă, le spun vreo două…

– bravo, chiar bravo Luiza, Sergiu, Sergiu și Mishu…

– și, da, respect celor de la Charlie’s, pentru că au deschis ușa artei…

– puteam să fac niște poze mai faine, deși nu asta contează, ci trăirea în sine…

– dacă mă mai cheamă, mai vin…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *