La parter s-a născut umanitatea
nu zâmbind, ci urlând din adâncul istoriei.
La etajul 1 oamenii s-au simţit ca acasă:
vanitate, sex, egoism, sex, ipocrizie, sex,
bocancii mei sînt mai mari ca ai tăi, sex.
Etajul 2 e pentru cei care mai pot ţine
privirea sus, chiar dacă poartă cu ei
etajul 1.
Unii ajung chiar la al 3-lea etaj
căutând recunoaşterea, recompensa celui care
poate mai mult, poate chiar iubire,
însă călătoria către nu e simţită, înseamnă nimic, deşi asta e totul.
Zona
necunoscută,
nevăzută,
nedorită,
neînţeleasă:
etajele patru, cinci,
şase, şapte, opt, nouă.
La etajul 10 sînt eu.
Uneori fac avioane de hârtie
pe care scriu mesaje
şi le dau drumul către lume.
Cuvintele celorlalţi se împrietenesc repede.
La mine ajung rar.
“E pericoloso sporgersi”.
Şi-mi dau seama.
Aşa că nu mai scriu.
Aştept noaptea.
Noaptea apar stele căzătoare.
Îmi închipui că sînt cuvinte
de la un alt etaj 10,
și le trimit întotdeauna răspuns.
