Lumea în care ai învățat să umbli

lumea-in-care-ai-invatat-sa-umbli

E ca un râu tumultuos viața asta, în care te trezești aruncat, dintr-o dată, fără ca măcar să știi să înoți, și nici nu poți să atingi cu picioarele fundul, chiar dacă, pe alocuri, e puțin adânc. Odată luat de râu, ești la voia lui și tot ce poți face e să încerci să iei câte o gură de aer, încercând să supraviețuiești. Și pare suficient pentru majoritatea să reușească să țină capul la suprafață, zbătându-se, luptându-se instinctiv cu râul tumultuos, până când, într-un final, râul se va vărsa în ocean, acolo unde călătoria oamenilor se va sfârși, la fel cum a început – fără să-și dea seama.

Totuși, unii reușesc să se împace cu râul, ba chiar învață să înoate și reușesc să țină ochii deschiși și să observe că, dincolo de mal, există și altceva.

Dintre cei care observă, unii își pun și întrebări – ce e dincolo de mal, se poate ajunge acolo, cum ar fi dacă ar ajunge acolo? Dintre cei care văd, unii încearcă să ajungă la mal. Dintre cei care încearcă, unii reușesc să iasă din apă și fac primul lor pas dincolo de râul-bandă-rulantă al vieții. Și da, poate că uneori mai și cazi, dar asta e doar pentru că înveți să umbli. Dintre cei care învață să umble, doar câțiva vor merge mai departe, restul se vor întoarce la zbaterile familiare și fără întrebări ale plutitului la nimereală în râul vieții. Dacă mergi mai departe, totul e posibil. Nu există limite, nu există adevăruri prestabilite, nu există ipocrizie, nu există uși închise. Cât de departe poți să mergi? Atât de departe cât îți dorești. Și, mai presus de toate, poți să simți și poți să spui ce simți, fără a-ți fi răstălmăcite cuvintele, fără a-ți fi greșit înțeleasă privirea. Și, la urma urmei, asta e ceea ce te poate face să poți merge mai departe – să poți să spui și să arăți ce simți, simplu, curat, dezgolit de subînțelesuri sau vorbe meșteșugite ca să sune bine, să poți să fii sincer cu tine însuți.

Din când în când, dintre cei care au învățat să umble, unii se întorc la malul râului, de unde le arată celor purtați de ape că se poate și altceva. Evident, plutitorii nu o să înțeleagă sau nu o să vrea să accepte că nu e asta totul, și o să dea și mai tare din mâini și picioare, încercând să-și facă cât mai mult loc în jurul lor, ba chiar o să se folosească de ceilalți ca să se mențină la suprafață, ăsta fiind singurul lor țel.

Din când în când, dintre cei care au învățat să umble, unii ajung lângă mal. De pe celălalt mal, cineva îi atrage atenția celui de pe malul opus, și e de ajuns o privire, doar o privire, și unul dintre ei – poate amândoi – simte, știe cu toată ființa că trebuie să ajungă dincolo, la celălalt. Dar, între ei, râul tumultuos. Ca să ajungă dincolo, trebuie să înoate prin lumea în care, de acum, nu mai are loc. Plus curenții înșelători. Însă, odată ce a învățat să simtă, odată ce a ajuns să fie sincer cu el însuși, nu mai există îndoială – trebuie să încerce să ajungă dincolo, chiar dacă dincolo e poate o altă lume decât cea în care a învățat să umble. Și, la urma urmei, poate de asta a ieșit la mal, ca să poată să-l găsească pe cel de dincolo, de pe celălalt mal.


4 thoughts on “Lumea în care ai învățat să umbli

  1. da, nu stiu cat timp o sa-mi ia sa ajung pe malul celalalt, la el, intr-o lume mai buna

  2. Materialul asta e mult deasupra cuvintelor si cu toate astea ai reusit sa transmiti ce ai vrut folosind…cuvinte…Frumos, trist, profund, adevarat…Pe mine m-a rascolit…

  3. Imi place sa inot…la propriu, dar ce as mai iesi “pe celelalt mal” Imi place articolul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.