Atmosfera creată, începând de la lumânările superb lucrate din hârtie, agățate de tava, și până la luminile așezate discret și muzica de fundal, totul a fost foarte bine realizat. Și nu doar atât. Printre exponate se află lespedea funerară a unui membru a familiei Bathory și, mai ales, osemintele unui cavaler medieval, cu buzduganul, armura și pintenii găsiți în mormântul descoperit le Pericei, de către Dan Băcueț și Timea Keresztes. Toate acestea, plus alte câteva obiecte câteva nefiind expuse într-un mod covențional, ”aruncate” în fața vizitatorului. Întâi le ghicești, apoi, ca să le vezi, trebuie să te apropii printre luminile din întuneric (lux in tenebris) și să te apleci asupra fărâmei de istorie medievală.
Da, pot să spun că Lux in tenebris este cea mai frumoasă expoziție la care am fost la Muzeul din Zalău, deși aici au fost organizate multe expoziții reușite (și îmi vine în minte Clio box). Totuși, expoziția asta a avut ceva deosebit: atmosfera creată. Iar asta pentru că Dan Băcueț și Timea Keresztes, cei care au organizat expoziția, au reușit să creeze, simplu, dar cu imaginație, un cadru în care tu, vizitatorul, odată ce intri în micul beci de la Muzeul din Zalău, călătorești oarecum în timp și faci parte din poveste. Iar asta, legătura creată între obiectele din expoziție și vizitator într-un mod simplu, dar percutant ca senzație (muzica din fundal, întunericul străbătut de lumină), este acel ceva care a făcut diferența. Și totul a fost realizat într-un cadru expozițional nonconformist – un beci micuț (beciul cultural, cum îi spun cei de la Muzeu).
”Totul a fost improvizație”, spune Timea, cea căruia îi aparține, de altfel, conceptul expoziției. Însă improvizația asta face totul. Dar nu totul e imaginație, pentru că o expoziție presupune și informații. Și, dacă vine vorba despre informații, Dan Băcueț are atât de multe de spus despre cele câteva obiecte, încât nu cred că i-ar ajunge o zi întreagă să îți spună tot ce are de spus. Iar narațiunea (deloc plictisitoare, ba dimpotrivă) nu face altceva decât să întregească povestea de ansamblu creată de superba expoziție Lux in tenebris.
Genul ăsta de expoziții ar trebui permanentizate, sau, dacă nu, măcar repetate de-a lungul anului. Nu de alta, dar asta e ceea ce poate să îi atragă pe vizitatori la muzeu: misterul, atmosfera creată, povestea din care să facă și ei parte. Pentru că, până la urmă, muzeul este o punte de legătură între istorie și public. Iar o punte de legătură trebuie creată în așa fel încât cel care ajunge în dreptul ei să vrea să o treacă.
Lux in tenebris a reușit să facă dintr-o expoziție cu doar câteva obiecte exact asta: puntea de legătură. Și pentru că expoziția e un amestec, o îmbinare de imagini, sunet și senzație, filmul realizat poate să spună mai mult decât fotografiile ori cuvintele. Așa că, dacă vreți să vă faceți o idee despre ce au reușit să facă Dan Băcueț și Timea Keresztes, e neapărat de vizionat filmul (scurt, neprelucrat, inclusiv zgomotul de imagine lăsat intenționat) postat la începutul materialului.
