Marghita (în maghiară Margitta, în germană Margarethen, în ebraică מארגארעטין) este un oraș situat în nord-estul județului Bihor, la aproximativ 57 km de municipiul Oradea, în regiunea istorică Partium, Crișana.
Origini și Evul Mediu
Primele mențiuni istorice ale Marghitei datează din secolul al XIII-lea, fiind consemnată într-un document din 1216 sub numele de Villa Margneta, având circa 40 de gospodării cu o populație mixtă. În secolul al XIV-lea, Marghita a devenit centru de moșie feudală maghiară și este atestată documentar din 1332 ca Margitfalva.
Un moment semnificativ a fost anul 1376, când regele Ludovic I cel Mare al Ungariei i-a acordat orașului dreptul de a organiza târguri, favorizând astfel dezvoltarea economică și transformând localitatea într-un important centru de comerț și meșteșuguri.
Între anii 1710 și 1739 ciuma lovește Marghita, decimând populația.
De-a lungul secolelor, Marghita a fost sub stăpânirea regală maghiară sau a familiilor nobiliare, una dintre cele mai proeminente fiind familia Csáki, care a deținut orașul între 1422 și 1823.
Dezvoltare și Transformări
În anul 1823, un incendiu devastator a distrus jumătate din oraș, iar în 1852, Marghita a devenit domeniu al Abației de Melk din Austria, care a construit aici un castel. Noul proprietar a favorizat dezvoltarea localității, amplificând viticultura, cultura cerealelor și pomilor fructiferi. Localitatea număra în 1852 cam 5.000 de suflete.
Perioada medievală târzie a fost marcată de conflicte, iar în secolul al XV-lea, locuitorii s-au alăturat armatei lui Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi), în luptele antiotomane, demonstrând curaj și loialitate față de Transilvania.
Din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea, Marghita, Margitta, Margarethen, a făcut parte din Imperiul Habsburgic, o perioadă care a adus cu sine o dezvoltare economică semnificativă. Introducerea de noi tehnologii, înființarea de școli și investițiile în infrastructură au contribuit la creșterea economică. Şi producția textilă împreună cu prelucrarea lemnului au devenit piloni ai economiei locale.
Anul revoluționar din 1848 a fost caracterizat, de asemenea, de puternice tulburări sociale în rândul populației locale din Marghita. Deși a fost înfrântă, revoluția a avut consecințe importante pentru Marghita. Iobăgia a fost abolită. Aceasta a dus la schimbări fundamentale în viața economică și socială a orașului. Numărul comercianților a crescut, producția a fost diversificată și au fost organizate târguri săptămânale. Vinerea a fost introdusă ca zi de târg, tradiție care se menține până în prezent.
Agricultura s-a dezvoltat în regiune și au apărut primele condiții de producție capitalistă. Munca agricolă a fost organizată în ferme, o parte din muncă fiind efectuată cu ajutorul mașinilor agricole aduse de la Viena și Praga.
Diversitate Etnică și Contribuții Comunitare
Dezvoltarea orașului a influențat compoziția sa etnică. Pe lângă comunitatea maghiară şi română, au crescut semnificativ comunitățile germane și evreiești, care au jucat un rol esențial în viața economică și socială.
În anii 1930, comunitatea evreiască reprezenta aproape 27% din populația comunei. Deși au contribuit semnificativ la prosperitatea locală, au fost supuși discriminărilor și persecuțiilor, culminând cu deportările din perioada Holocaustului.
Sinagoga, construită în secolul al XIX-lea pentru a înlocui o veche sinagogă de lemn din secolul al XVIII-lea, a fost demolată în timpul regimului comunist.
Secolul XX și Modernizarea
După al Doilea Război Mondial, în anul 1947, Marghita a intrat sub regimul comunist, care s-a resimțit dureros în oraș, la fel ca și în întreaga țară. Pământurile, magazinele și fabricile au fost confiscate de stat. Proprietatea Abației de Melk a trecut, de asemenea, în posesia statului comunist. În această perioadă, orașul a suferit naționalizări extinse ale fabricilor și terenurilor.
Personalități Marcante
Printre personalitățile din Marghita se numără:
• Ioan Munteanu (1808-1860) preot greco-catolic, cărturar;
• Iustin Popfiu (1841-1882)
fost protopop greco-catolic;
• Ignác Krecsányi (1844) regizor de teatru;
• János Horváth (1878-1961) istoric literar, considerat cel mai important istoric literar maghiar al secolului al XX-lea, (în 1911 l-a primit în Marghita pe prietenul său Ady Endre);
• Nicolas Farkas (1890-1982) regizor, scenarist și producător de film;
• Adorján Bónyi (1892) scriitor, redactor de ziar, membru al Societății Kisfaludy și al Societății Petőfi;
• László Fémes (1894) scriitor, dramaturg, jurnalist;
• Szenkovics Alexandru (1902-1995) a fost deputat în Marea Adunare Națională în circumscripția Marghita;
• Horvath Imre (1906-1993) poet și gazetar;
• György Harag (1925) maestru al teatrului românesc, renumit în întreaga Europă, fost director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj;
• Dr. Pop Mircea (1927- 1990) artizanul sistemului sanitar din această localitate și zonă;
• Károly Réthy (1935) geolog;
• Violeta Friedman (1930-2000), memorialistă;
• Sándor Wilhelm (1945) profesor și scriitor de biologie;
• Csaba Bereczki (1966) regizor de film, scenarist şi producător;
• Attila Cseke (n. 1973) politician.
Marghita Astăzi
Astăzi, Marghita este cunoscută pentru ștrandul termal cu hotel și camping, atrăgând anual sute de turiști datorită apei geotermale. De asemenea, orașul se remarcă prin bisericile sale istorice și diversele monumente arhitecturale:
• Biserica Reformată-Calvinistă (secolele XVI-XVIII);
• Biserica Romano-Catolică „Sfânta Maria” (1772);
• Biserica Ortodoxă „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (1937);
• Biserica Greco-Catolică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (sfințită în 2003).
Moștenire și Identitate
De-a lungul secolelor, diversitatea culturală a jucat un rol esențial în conturarea identității Marghitei. Deși demografia s-a schimbat semnificativ după cel de-al doilea război mondial, patrimoniul cultural al comunităților maghiare, germane și evreiești este încă vizibil, în special în arhitectura istorică. Acest patrimoniu contribuie la identitatea specială a orașului, care exemplifică importanța coexistenței pașnice și a respectului reciproc între comunități.
