Ador mirosul de brad. Pentru că îmi amintește de copilărie. Multe dintre articolele mele mă duc în trecut. Am avut o copilărie simplă, dar atât de fericită. Am avut șansa să mă bucur de multe, pentru că am învățat să apreciez lucrurile simple.
Îmi aduc aminte, de acum mulți mulți ani, cu câtă nerăbdare așteptam să vină Moș Nicolae. Pe atunci nu primeam atâtea cadouri. Mă bucuram când găseam în ghetuțe câte o portocală, o banană și câteva bomboane de ciocolată. Și cât de mult așteptam acel moment. Conta și nu prea ce aduce. Pe de o parte, copil fiind, îmi doream cine știe ce jucării, dintre cele mai sofisticate văzute prin magazine sau la alți copii. De cealaltă parte, eram atât de entuziasmată de moment, că orice lucru, oricât de mărunt ar fi fost, devenea special pentru simplul fapt că era din partea lui Moș Nicolae.
De la o vârstă, am început să îmi pun întrebări. Creșteam. Îmi bănuiam părinții că pun cadourile în locul Moșului. Așa că îi urmăream cu atenție, încercând să îi prind în fapt. Niciodată nu am reușit. Aveau ei metodele lor pe care nici astăzi nu le știu, reușind să îmi înlăture orice dubiu că Moșul nu există.
Erau seri magice. Doamne, frumos era! Ador că rețin atâtea momente plăcute din viața mea. Și nu doar faptele în sine, ci și sentimentele trăite și care și astăzi îmi luminează chipul.
Făceam bradul cu atâta drag în fiecare iarnă. Îmi plăcea să merg cu părinții la piață să căutăm unul frumos, cu coroană cât mai bogată și crengi cât mai simetrice. Nu erau brazii stufoși de astăzi. Erau cei argintii cu crengi răsfirate. Ba dacă dau și mai mult timpul înapoi, am prins în câțiva ani și acei brazi ce se scuturau aprig de ace pe parcursul sărbătorilor de iarnă. În fiecare an legam ață pe toate bomboanele, după care începeam munca. Obligatoriu cât mai multe și mai colorate, de diferite arome. Îmi plăceau mult bomboanele cu jeleu, dar nu se găseau ușor. Și aveam răbdare să le atârnăm în brad, eu cu surorile mele, urmărind atent să fie distribuite cât mai bine pe toate crenguțele. Urmau apoi globurile. Aveam multă grijă să nu cumva să dăm vreunul pe jos, să nu se spargă. Aveam globuri de toate culorile. De aceea îmi place și astăzi să împodobesc pomul de Crăciun multicolor. Îi admir pe cei în două culori sau chiar una, cu ornamente foarte frumoase, dar tot rămân la ceea ce îmi aduce aminte de bradul de acasă. Să revin. Urma instalația. Țin minte că aproape în fiecare an se ardea cel puțin un beculeț, blocând circuitul la toate celelalte. Dar avea tata grijă să o repare.
Aveam aceleași atribuții în fiecare iarnă. În timp ce noi împodobeam bradul, mama cocea prăjituri. Răsunau în casă colinde, aceleași an de an, pe casetă, apoi pe CD. Acum că mă gândesc și mai bine, aș putea spune că aveam un fel de ritual al nostru, menit parcă să oprească timpul în loc. Îmi plăcea să retrăiesc aceleași sentimente. Puneam apoi pe brad zăpadă din fâșii de vată. Nu multă, să nu devină prea încărcat. Iar la final, vârful. Era și este roșu aprins și sclipitor. Odată cu acest ultim ornament era gata cel mai frumos brad dintotdeauna. Bineînțeles, pentru că era făcut cu dragoste, cu drag de tot ce aveam în casa părinților. Simțeam magia Crăciunului pentru că aveam aproape cei mai dragi oameni din lume, părinții și surorile mele. Eram împreună.
Astăzi, de toate acestea se bucură fetele mele. Mai puțin de mirosul de brad, întrucât acum câțiva ani am optat pentru unul artificial. Zilele trecute l-am coborât din podul casei, fetele ocupându-se de cutiile cu ornamente. Bradul l-am asamblat împreună. Și de acolo au continuat minunile mele. Au deschis toate cutiile să vadă ce globuri au la dispoziție. Au fost foarte încântate să le găsească pe cele cu pozele lor. Normal că au fost primele atârnate de crengi, la loc de cinste, chiar în față. Au găsit apoi ornamentele făcute de ele la școală și la grădiniță, le-au pus și acelea, urcându-se pe scaune să ajungă la crenguțele de sus. Au atârnat apoi figurinele din gips pictate de ele anii trecuți. Și globuri și globulețe de toate culorile. Au atârnat toată beteaua găsită, fără să conteze culoarea. Au pus totul sus, după care le-am ajutat să răsfire instalația de beculețe. La final, steaua din vârf. Când m-am dat puțin mai în spate, să văd cum a ieșit, am realizat că minunile au împodobit cel mai frumos brad de Crăciun. Pentru că au pus suflet, l-au făcut cu dragoste, așa cum îl făceam și eu în urmă cu ani buni.
Astăzi, mă bucur de fericirea din ochii fetelor mele. Ador cum așteaptă acea persoană magică să le aducă multe cadouri. Iar pentru mine e un adevărat deliciu. Acum câteva zile am retrăit această bucurie. S-au pregătit minunile de Moș Nicolae. De îndată ce am ajuns acasă, s-au apucat să își curețe ghetele. Fiind seară, le-am spus că mă duc să aprind beculețele din brad. Cea mare nu a înțeles prea bine ce am zis, așa că mi-a strigat din baie de unde își curăța ghetele: “Mami, nu aprinde focul!!”. Nedumerită, o întreb de ce. Răspunsul m-a amuzat maxim: “Pentru că se arde Moșul!!”. Am zâmbit și le-am asigurat pe amândouă că nu voi face focul în șemineu în acea seară. Odată lustruite ghetele, le-au așezat cu grijă sub brad. Au pregătit pe masuța din apropiere o farfurie cu biscuiți și un pahar mare cu lapte, alături de un bilet cu textul “Pentru Moș Nicolae”. Au așteptat apoi să se întâmple magia.
Sarcina mea nu a fost ușoară. Cred sau ba în Moș Nicolae, mi-am zis să îi dau o mână de ajutor. Le-am explicat fetelor că Moșul nu vine dacă stau tocmai lângă ghete, așa că le-am trimis în camera lor să își mai aranjeze din lucruri. Cu greu au acceptat, cu condiția să merg și eu cu ele. Le-am făcut pe plac. Dar odată ajunsă la camera lor, m-am retras ușor spunându-le că am de făcut puțină ordine în garaj. Așa că pe repede înainte, am fugit să iau cadourile și le-am pus sub brad, peste ghetuțele lor. Dar tocmai când am revenit și am închis ușa garajului, mi-am adus aminte că nu a servit Moșul laptele și biscuiții. Și fuga înapoi lângă brad să gust din bunătăți.
Nici eu nu mai știu cum am reușit să închid ușa garajului, fetele deja coborând scările să vadă dacă nu cumva s-a întâmplat magia. Am ascultat atent din spatele ușii strigătele lor de bucurie: “Mamiii, nu o să îți vină să crezi. A venit Moșul!!”. Am ieșit imediat să le văd chipurile entuziasmate. S-au bucurat enorm de cadourile primite. Nu au fost portocale, banane sau bomboane de ciocolată. Au primit cărți de citit și de colorat și multe dulciuri. Iar eu am primit bucuria lor în suflet. Nu îmi doresc nimic mai mult. Pentru că asta aduce de fapt Moș Nicolae. Miros de brad, pentru asta am să aduc câteva crenguțe naturale, și cel mai important, magia sărbătorilor de iarnă: bucuria și liniștea din casele fiecăruia. Să fim sănătoși și fericiți!
