Muzică izvorâtă din bucuria de a face muzică. CORBU, concert-spectacol la Zalău

Ar trebui să încep cu partea artistică. Însă n-am să fac asta, ci am să vă spun despre public. Pentru că într-o seară de miercuri, pe terasa Charlie,  Zalăul a fost un oraș viu. Da, Luiza spune că oamenii au fost invitați, ea personal ocupându-se de treaba asta. Însă oamenii au răspuns invitației. Miercuri seara. La un concert care nu a însemnat ”o chestie de bifat, de participat că dă bine”.

Oamenii au răspuns invitației de a face parte dintr-un act artistic creat pentru ei. Pentru că orice creație se adresează publicului, cel care, ca o prelungire a artistului, dă viață creației. Prin simpla prezență, prin implicare. Asta s-a întâmplat la Zalău, când vreo 50 de oameni au participat la concertul „Ce-am pățit odată”. Și poate părea puțin, pentru unii, 50 de oameni în public. Însă, vă zic eu, e mult. Pentru că s-a arătat că se poate.

”Pentru mine, personal, a fost dovada vie că cel mai important, ca prim pas, este să se creeze contextul în care oamenii se pot întâlni”, spune Luiza Mitu. Și publicul, prin prezența numeroasă, a confirmat asta. Iar imaginea de ansamblu a fost cea a unui eveniment artistic foarte fain, a unui eveniment de cultură care a pus în prim-plan muzica. O muzică autentică mai mult un fel de carte de vizită a ceea ce înseamnă CORBU, în varianta cu trupă. Pentru că mai există o manifestare a Corbului, cea în care Sergiu se lasă văzut și altfel.

Despre muzică… Ce-aș putea spune ca să suplinească, oarecum, muzica, în cazul de față concertul-spectacol „Ce-am pățit odată”? Foarte multe, nu. Pentru că, oricât de ”meșteșugit” aș așeza cuvintele în propoziții, nu pot ține locul sunetelor, muzicii. Da, piesele muzicale au și versuri, dar fac parte din povestea muzicii, nu-s o componentă aparte. Când vine vorba de muzică, versurile nu fac altceva decât să întregească muzica.

Pe Sergiu și Luiza îi știu de multă vreme. I-am văzut din prima ce fel de oameni sînt. Sau, dacă vreți, le-am văzut zborul CORBUlui și dincolo de aparențe, și de asta i-am așezat, firesc, în lumea mea.

Sergiu e un artist adevărat, un showman… nu, nu showman, că am impresia că denaturez chiar și ideea de muzică folosind cuvântul ăsta, prea des folosit în industria artistică comercială, care are nimic a face cu arta în sine. Cu arta-artă, nu cu omniprezentul kitsch prezent la ”marile” festivaluri.

Sergiu este un om de spectacol în adevăratul sens al cuvântului. Trăirea lui artistică e evidentă, e sinceră, și de asta concertele CORBU sînt altfel, pentru că sînt autentice, iar legătura dintre actul artistic, dintre muzică și public e una reală. Muzica lui CORBU e izvorâtă, dacă vreți, din bucuria de a face muzică. Și asta-i separă pe artiștii adevărați de ceilalți.

Despre muzică… Ce-aș putea spune ca să suplinească, oarecum, muzica, în cazul de față concertul-spectacol „Ce-am pățit odată”? Foarte multe, nu. Adică, sigur, aș putea să fac o compunere folosind cuvinte elevate, expresii atent puse în evidență ca să dea bine, un fel de ”fiți atenți, oameni, ce bine știu eu să scriu!”. Însă s-ar duce naibii toată sinceritatea. Dar pot să-i aplaud (sincer) pe cei care au cântat pe scenă:

• Sergiu Corbu Boldor – vioară, caval, voce;

• Alexandru Grigoriță – chitară bass;

• Cristian Cioloca – chitară electrică;

• Sebastian Arvai – tobe.

Și, desigur, Luiza Mitu, îngerul păzitor, care nu se vede pe scenă, dar se simte.

Fotografiile sînt realizate de Răzvan Avram (Mulțumesc, Răzvan, că m-ai lăsat să mă bucur de concert, fără să am grija fotografiilor).


Leave a Reply

Your email address will not be published.