Noaptea, alergând printre lumi – câinele dragon

Și așa e de fiecare dată, înainte de a ieși să alerg, la miezul nopții – emoțiile îmi dau târcoale, ca o respirație rece-fierbinte de dinaintea unei întâlniri cu cineva sau ceva necunoscut. Și am lăsat gândurile să zboare libere, dincolo de sunetele muzicii din căști. Play: Queensryche – Silent Lucidity.
Ne-am întâlnit în curtea unei cunoștințe, la țară, din întâmplare. Sau nu. Când am dat cu ochii de el, am rămas lângă poartă, aproape nerespirând, cu oarecare teamă, teamă care, după ceva timp, s-a transformat în zâmbet. Rocky, pitbull-ul de doi ani s-a oprit în fața mea, ținduindu-mă cu privirea. Capul lui imens, în raport cu trupul, era ca al unui dragon din poveste – plin de cicatrici de la luptele la care a fost dus, în fiecare săptămână, timp de un an și jumătate, de către stăpânul lui. Un ucigaș fără voie, care a câștigat mult prea multe lupte, lupte care au lăsat urme adânci pe corpul numai mușchi, dar și mai multe urme înăuntru, urme pe care nimeni nu voia să le vadă. Și m-am trezit spunând, spre mirarea celorlați: “Hei, cățel dragon, ce bine o să ne fie nouă când o să mergem împreună pe munte”. S-a apropiat de mine și m-a privit insistent, zâmbindu-mi cu ochii. Și ce dacă era urât pentru ceilalți, chiar înfricoșător, dincolo de înfățișarea de dragon era doar o ființă care voia să se joace. El, un câine urât pe dinafară; eu, un om urât pe dinafară. Iar mie îmi place să mă joc, așa că tot restul zilei, până seara, când am fost nevoit să mă întorc acasă, ne-am jucat, într-un fel ciudat, sub privirile dezaprobatoare ale celorlalți. Ce-o mai fi și cu ăsta? Și n-am să uit niciodată bucuria aceea nebună cu care fugea după mine, cu care îmi punea piedică, apoi mă chema să-l prind, la rându-mi. Și nici felul lui tandru, oarecum, în care îmi înșfăca mâna, cu grijă, să nu mă rănească.
Dream Theater – Home. După câteva zile am ajuns, din nou, în aceeași curte cu Rocky. “Mă, ăsta stă de când ai plecat în fața porții, degeaba i-am tras câteva, a trebuit să-l închid în țarc, să nu mai stea acolo”, mi-a spus înciudat Cristi, stăpânul câinelui dragon. Evident, degeaba sărea Rocky pe gardul de sârmă al țarcului, din momentul în care am intrat pe poartă, nu l-a lăsat afară, ba, mai mult, m-a chemat în bucătăria de vară, să nu mai facă gălăgie câinele. După câteva minute, l-am auzit aruncându-se în ușa bucătăriei cu atâta putere încât n-a mai avut ce face și a deschis ușa. Restul zilei a fost al nostru, omul și câinele. De ce un câine poate să te iubească necondiționat, chiar dacă te-a văzut de două ori în viața lui, dar omul nu?
All India Radio – Morning drops. N-am avut banii pe care-i voiau, așa că le-am dat bicicleta mea în schimbul lui Rocky, apoi l-am adus acasă, cu mașina unui prieten. Tot drumul a stat pe picioarele mele, lipit de mine, cu ochii mereu ațintiți asupra mea. Și, bineînțeles, înbăloșându-mă. N-am putut să-l țin acasă. A trebuit să aleg între el și mama, căreia îi era o frică nebună de dragonul care era nelipsit de lângă mine. Rocky, pitbull-ul care o viață întreagă a fost învățat să ucidă cu sânge rece, dormea cu mine în pat, de parcă am fi crescut împreună. Apoi, viața ne-a despărțit…
Într-o zi, după o lungă perioadă, în timp ce stăteam în magazinul de calculatoare pe care l-am deschis împreună cu un prieten, apare la ușă Cristi, fostul lui stăpân, care – nu-și explica nici el de ce – a plecat să-și caute câinele. A intrat pe ușă, nervos cum nu l-am mai văzut niciodată. “Hai să-ți arăt ceva!” Am ieșit afară, apoi am mers la mașina cu care venise, și a deschis portbagajul. Înăuntru, Rocky părea mort, doar piele și oase. Fusese uitat într-un hambar, timp de două săptămâni, fără mâncare, fără apă, doar picăturile de apă care se scurgeau prin găurile acoperișului clădirii, de la ploile ocazionale. Acolo l-a găsit Cristi, care, după ce a îndoit ușa hambarului, a reușit, în aproape o oră!, să-l facă pe dragon să se târască până la ușă. Apoi l-a adus la mine. De ce? Nici el nu știa. L-a luat în brațe și l-a dus în magazin. Eu m-am așezat pe un scaun, cu fața în mâini, ascunzându-mi lacrimile. Apoi l-am chemat pe nume, șoptit: “Rocky…” A deschis ochii, apoi a încercat de mai multe ori să se ridice. Noi, oamenii, eram înmărmuriți. Într-un final, chinuindu-se parcă la nesfârșit, s-a ridicat, după care, încet, ca și cum ar fi învățat să umble, s-a îndreptat către mine. Cu un ultim efort s-a cățărat pe picioarele mele, și-a ridicat privirea, parcă agățându-și viața de mine, apoi, oftând ca și când ar fi ajuns la capăt de drum, s-a predat. Era cu mine. Au ieșit toți afară și au închis ușa magazinului. Înăuntru am rămas eu, un om urât pe dinafară, și câinele-dragon, urât pe dinafară, dar, de data asta, n-am mai putut să ne jucăm, doar să stăm îmbrățișați, într-un fel ciudat, pentru tot restul zilei… L-am pus pe picioare, după un timp. Dragostea, indiferent de ce formă ia, poate face minuni. Apoi, după ce și-a revenit, viața ne-a despărțit, din nou, însă și acum, acolo, înăuntrul lumii mele, pe o planetă necunoscută celorlalți, încă mă joc cu câinele meu dragon.