“Omule, ce scrii tu e mai mult în limba extraterestră. Puțini sînt ăia care o să priceapă ce vrei să spui. Degeaba, omule, orice ai face, tu nu ești ca și ceilalți. Locul tău nu e aici, poate doar pe un vârf de stâncă, undeva…”, am reauzit vorbele lui Zoli, prietenul meu, cel cu care vorbeam atâtea, atunci când mergeam pe coclauri. Însă, tocmai pentru că așa mă și simt în lumea asta, un extraterestru, vorbele ăstea sînt pentru cei asemeni mie.
Alergând prin noapte, în aerul rece de afară, vorbele ăstea nu m-ar fi ajuns din urmă, dacă nu ar fi fost Hans Zimmer – Red Warrior (coloana sonoră a filmului “Ultimul samurai”). Însă muzica asta mi-a impus, fără voie, un ritm mai alert decât de obicei, iar gândurile au dat năvală.
Prietenia… poate cel mai nobil dintre sentimentele de care e capabil omul, dar care se regăsește atât de rar, aici. Nu, nu e vorba despre “prietenii de ocazie”, nici despre întâlnirile amoroase, nici despre legăturile de sânge, nici despre amici, nici despre cei cu care împarți, la un moment dat, locul în care ești. Aici e vorba despre prietenie, chestia aia care se traduce prin iubire. Poate de aia nu am prieteni, pentru că nu știu să fiu prieten altfel decât iubindu-mi prietenii. Iar oamenilor nu le place să fie iubiți… de tot, fără rezerve. Le place să le fie acordată atenție, să fie alintați, răsfățați, iubiți atât cât se simt ei confortabil. Doar dacă ești câine. Nimeni nu refuză dragostea necondiționată a unui câine.
Anathema – A Simple Mistake.
Ai simțit vreodată că ăsta, cel care ești, nu ești doar atât, că ești mult mai mult? Ai simțit vreodată că nu-ți găsești locul ori că ești un fel de sită, care cerne, cerne, cerne… și dintre cei care ajung în sită, nu rămâne nimeni? Nu, nu e ceva în neregulă cu tine, ci, pur și simplu, ești prea mult pentru ei, cei care își intersectează viața lor cu a ta. Și, de la un timp, n-o să mai poată să te înțeleagă, nici să te vadă, nici să te simtă. Și atunci devii prea mult. Și cei care, la un moment dat, te priveau cu ochii mari, ba chiar zâmbindu-ți sincer, o să se întoarcă, fiecare, la viața lor confortabilă, cea în care nu trebuie să iasă de pe banda rulantă a lumii. Acolo unde se simt în siguranță. Și, când e să aleagă între siguranța de a nu simți și necunoscutul, misteriosul imbold de a trăi ce simt, o să aleagă prima variantă. Iar asta inconștient, ca un fel de instinct de conservare, un impuls căruia nu au cum să nu-i dea ascultare. E ceea ce-i definește, până la urmă – confortul rațiunii mai presus de suflet.
Fish – A Gentleman’s Excuse Me.
L-am văzut pe cățel și acum două nopți, atunci când, văzându-mă că alerg în direcția lui, a luat-o la goană, cu coada între picioare. La fel și acum, doar că, după câțiva pași, s-a oprit și m-a privit trecând pe lângă el. Poate vesta mea galbenă, ori poate respirația ritmată, ori poate muzica care a ajuns și la el l-a făcut să nu mai fugă, acceptându-mi pașii să treacă la mică distanță de el. Ori poate, la fel ca mine, se simte și el extraterestru, deci fără prieteni. Nu m-am oprit, am continuat să alerg, chiar dacă aș fi vrut să-l mângâi, însă, probabil, s-ar fi speriat. Plus că deasupra mea, am văzut, dintr-o dată, luna. Și totul s-a schimbat, ca și cum aș fi trecut într-o altă lume.
Porcupine Tree – Arriving Somewhere But Not Here.
Prietenia… Poate o să întânești, ori poate ai întâlnit deja, pe cineva pe care-l simți ca făcând parte din acea lume pe care o știi a ta. Poate doar treci pe lângă acel cineva pe stradă. Ori poate îl întâlnești la un concert, ori la sala unde mergi să faci sport. Ori la bibliotecă. Ori la școală. Oriunde. Atunci când vă găsiți, chiar și pentru un timp, oricât de scurt, e de ajuns să lăsați privirea să vorbească și să șoptiți, încet, mai mult în gând: “Eu sînt tu”. Celălalt o să simtă asta. Și o să șoptească la rându-i: “Eu sînt tu”. Nu contează cât de pueril ori chiar patetic poate părea asta. Ce, ți-e frică de ceea ce simți? Să nu spui că ți-e frică de ceilalți, pentru că ceilalți nu contează, pentru ei nu exiști cu adevărat. Și atunci, să nu exiști cu adevărat nici pentru tine? Trebuie doar să alegi să trăiești, în loc doar să fii.
Da, cuvintele ăstea nu sînt pentru cei obișnuiți să trăiască nesimțind că trăiesc. Ci pentru cei care au simțit, la un moment dat, că ființa asta, numită “eu”, nu e doar atât, e mult mai mult. Dacă mai e cineva…
