Noaptea, alergând printre lumi – V

Parfum. Atât de puternic și viu încât am ieșit afară, să alerg, însoțit, acoperit, încălzit de luna plină a miezului de noapte. Și, cu ochii plini de lună, am lăsat pașii să creeze cărări în noapte, la fel cum un copil creează jucării din plastilină. Iar plastilina mea e colorată de muzică.
Redare aleatorie. Ark – Missing you. Și parfumul… parfumul intens de frunze de trandafir, cu un iz ușor de tămâie, care-mi umple nările și nu lasă aerul rece de afară să-mi alimenteze locomotiva simțurilor, și, pentru un timp, am uitat să mai respir. Și, dacă ar fi fost după mine, poate aș fi rămas așa, în timp, dar m-a trezit luna, înainte ca pașii să mi se împleticească de tot. “Da”, mi-am spus, mie ori poate lunii, “l-am înțeles pe Grenouille, criminalul din filmul ‘Perfume: The Story of a Murderer’, atunci când simți aroma parfumului a ceea ce numim iubire, ai face orice să păstrezi mireasma aceea îmbătătoare. Evident, eu n-am să omor pe nimeni, nu de alta, dar eu am parfumul în mine deja, l-am simțit, ori poate doar l-am creat eu, lăsându-mi sufletul liber, și l-am așezat în dreptul inimii”. Da, poate că nu se scrie despre iubire așa, la vedere, dar cine sunt eu să comand cuvintelor mele să nu fie sincere? Lună, tu ai ales să-mi sune în căști 30 Seconds to Mars – The kill?
Am iuțit pașii, în ritmul cântecului, și am rămas singur în întuneric – eu, umbra mea desenată de lună și parfumul… parfumul ăsta atât de intens… Și am alergat așa, cu nările fremătând, ca un animal sălbatic adulmecându-și prada, atâta doar că, de data asta, eu eram prada, renunțând voluntar să mă mai împotrivesc simțurilor îmbătate de mireasma frunzelor de trandafir, cu un iz ușor de tămâie. Și, renunțând la rațiune, am încercat să-mi deslușesc cum apare nebunia asta numită iubire în lume. Și de ce s-au inventat clișeele? Clișeele omoară sinceritatea. Și de ce, atunci când apare, totul se transformă și îți dă lumea peste cap atât de tare încât, dacă nu ești atent, uiți să mai dormi? Ori poate că nu vrei să dormi de frică să nu dispară sentimentul ăsta ciudat, dulce-disperat, la fel ca gustul primului sărut al cuiva atât de emoționat încât pământul îi fuge de sub picioare și tot ceea ce îl mai ține acolo sunt bătăile inimii pe care nu le mai poate stăpâni. Dar, cine să înțeleagă toate astea? De parcă ai putea să înțelegi dragostea. Poți doar să o simți, poți chiar să și mori din dragoste, dar de înțeles, nu, și nici nu cred că ar vrea cineva să înțeleagă. Doar dacă dragostea e pentru acel cineva doar un cuvânt rostit rar, ori fals, dar, totuși, rar, de teamă să nu pară ridicol. Da, poate că nu ar trebui să scriu despre dragoste, așa, la vedere, dar cine sunt eu să comand cuvintelor mele să se facă că nu există?
“La ora asta oamenii merg la culcare, eu de ce alerg?”, îmi trece un gând prin cap, încâlcindu-mi-se în păr. La un moment dat, depășesc un bărbat, îmbrăcat cu un palton închis la culoare, care, probabil se îndrepta către casă. Apoi, cu coada ochiului, îl văd în dreapta mea, alergând lângă mine și spunând ceva. Îi arăt că am căștile în urechi și nu aud, și dau să accelerez. Apoi, mi se face oarecum rușine că alerg așa, ca prostul, când omul ăla vrea să îmi spună ceva și încearcă să se țină după mine, așa că scot casca din urechea dreaptă, încetinesc și îl las să mă ajungă din urmă. Mă ajunge, apoi îmi spune ceva despre fugă. N-am înțeles prea bine ce a vrut să zică, dar i-am zâmbit, am dat din mână a salut, apoi mi-am pus casca înapoi. În urechi îmi răsuna, incredibil de frumos, Dream Theater – Far from Heaven. Și parfumul… parfumul îmi umple încă nările, așezat acolo, în dreptul inimii, năucindu-mă, așezându-mi sufletul pe sunetele cântecului din căști.
Am adormit cu același parfum răscolindu-mă. Și, câteodată, visez atât de frumos încât aș vrea să nu mă mai trezesc. Dar nici un vis nu se compară cu mireasma de petale de trandafiri, cu iz ușor de tămâie. M-am trezit cu același parfum răscolindu-mă. Și pentru că sunt creat din emoții (nu știu de ce, aș fi putut fi normal), scriu despre iubire. Da, poate că nu ar trebui să scriu despre iubire așa, la vedere. Dar cine sunt eu să comand cuvintelor să nu mă dea de gol?