Noaptea, alergând printre lumi – X

noaptea-xDe ce să alergi noaptea? Poate nu atât de mult pentru că atunci străzile sînt aproape pustii, ci pentru că, odată oamenii adormiți, vânzoleala aia energetică, de cele mai multe ori nocivă, încetează. E ca și cum ai tăia sonorul, atunci când ceea ce se aude în jur te deranjează. Și, odată tăiat sonorul, poți să auzi ceea ce vrei, propriile-ți sunete, ălea interioare pe care, captiv al rutinei zilnice, le ignori, cu ori fără voie.

Redare aleatorie.

Queensryche – Silent Lucidity

Ăștia opt kilometri de viață, pe care noaptea îi trăiesc altfel, par a nu mai fi de ajuns. Ori poate nu alerg destul de repede și mă ajung din urmă atâtea…

Trupul… Cei peste 16 ani de practicare a artelor marțiale, cei vreo 20 de ani de urcat munții, de cățărat stâncile ori coborât în peșteri, zecile de mii de kilometri făcuți cu bagajele în spate, pe bicicletă, școala vieții, toate ăstea mi-au antrenat trupul. Dar sufletul? Sufletul cum poți să îl antrenezi, pentru ca atunci, când se întâmplă, să poți să spui “orice ar fi, pot”? Cum poți să-ți antrenezi sufletul? Cum poți să faci să-ți păstrezi zâmbetul, să nu te doară, acolo, înăuntru? Cât de mult poți să oferi? Îndeajuns de mult?

Pașii pot să mi-i potrivesc pe ritmul muzicii din căști, oricât de rapid ar fi. Bătăile inimii, nu…

Ne Obliviscaris – Of Petrichor Weaves Black Nois

De obicei, noaptea nu prea circulă mașini, dar atât noaptea trecută, cât și noaptea asta, parcă au fost prea multe. Iar farurile lor strică farmecul nopții. Închid ochii pentru câteva momente, alergând așa, cu noaptea mea în noaptea de afară.

Nu știu, pare că lumea asta a ajuns la limita ei maximă de umanitate. Parcă asta-i tot – prostie, răutate, ipocrizie, egoism, fugă după “a avea”, superficialitate, vanitate, dorința permanentă de a călca cu bocancii în viața altora, doar pentru a-ți satisface nevoia aia perversă de a arăta “ce tare ești tu și ai tăi”. Da, există și mici “scăpări”, când unii refuză banda rulantă a lumii și sînt în stare, ba chiar dau tot ce au, tot ce pot, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Unii sînt dispuși, ba chiar se sacrifică de dragul altora. Dar “scăpările” ăstea nu fac altceva decât să-ți arate, prin contrast, și mai acut, nimicnicia lumii ăsteia. Poate că ar fi altfel, dacă, așa cum îți antrenezi trupul, ai putea să-ți antrenezi și sufletul, asta dacă ar fi îndeajuns oameni care să vrea asta. Cum se antrenează sufletul?

Mike Oldfield – The Inner Child

Am închis, din nou, ochii, pentru a nu știu câta oară noaptea asta, și nu doar din cauza farurilor mașinilor de pe drum. Am lăsat muzica să se scurgă prin mine, amestecându-mi bătăile inimii cu sunetele din căști. Am închis gândurile, cumva, și m-am bucurat de întunericul atât de luminos de afară, de reflexiile pașilor pe trotuar, de aerul rece din plămâni, m-am bucurat că simt. Poate așa se antrenează sufletul, simțind.

Stratovarius – Mother Gaia

Am trecut pe lângă două tinere, care stăteau în fața blocului, și le-am văzut cu coada ochiului, făcând un semn cu mâna, poate a salut, ori poate un fel de “uite și la ăsta, în loc să doarmă, fuge ca prostu’ pe străzi.” Chiar așa. De ce să alergi noaptea? Poate pentru că întunericul nopții e ca un fel de reset al zilei. Un reset pe care îl aștepți să schimbe ceva, atunci când, dimineața, deschizi ochii.

Până acum, lumea e la fel… ba nu, se îngroapă tot mai mult în trivialul impus de materia încă brută a omenirii, de o mentalitate comună obtuză, dar atât de pe placul celor de pe banda rulantă. Poate ar fi altfel, dacă ecuația asta cu o necunoscută, pe care unii o numesc suflet, ar însemna mai mult pentru cei care sînt înzestrați cu așa ceva.

Cum se antrenează sufletul?


Leave a Reply

Your email address will not be published.