Nowhere to fly to

flying-dreamLumea reală are un singur canal, cel al realității. Însă, uneori, realitatea e cea pe care o alegem, fie că e viața de zi cu zi, fie că e rodul unui gând, a unui vis ori a unui cântec, așa cum e Nobody home, a lui Pink Floyd. Și chiar dacă poți să faci diferența dintre ”realități”, o alegi pe cea care rezonează cu ceea ce simți în acel moment. De ce?

Îmi amintesc că, odată, acum multă vreme, umblând pe stradă, am văzut la un moment dat, la trecerea de pietoni, un bărbat, îmbrăcat ponosit, un om al străzii, care vorbea de unul singur. De obicei îi las pe cei asemeni lui cu lumea lor, însă, atunci, nu știu de ce, m-am apropiat de el să ascult ce spune. Omul învăța niște pesoane pe care doar el le vedea cum să traverseze: “Când vă zic eu, pornim. Da’ stați lângă mine, că vin mașini, și ăștia nu știu să conducă. Și nu vreți să pățim ceva, nu?”

M-am luat și eu după el, și am traversat strada împreună. “Vedeți, mă, că-i mai bine așa? Stați toți împreună, că ajungem imediat dincolo.”

Dincolo, omul a luat-o la dreapta, eu la stânga, întrebându-mă oare cu cine vorbea, cum arătau acei cineva, dacă l-aș fi întrebat, ar fi știut să-mi spună ce vedea, ar fi știut să-mi spună în care lume trăia el, cea cu trecerea de pietoni ori cea cu personajele cărora le vorbea.

“I’ve got wild staring eyes” – și cei care traduc lumea reală, și cei care văd dincolo.

M-am gândit de multe ori la acel om, traversând strada prin mai multe lumi deodată. Și nu, nu-s fericiți cei săraci cu duhul, cum le place unora să spună, crezând că emit cine știe ce înțelepciune care o să-i lase cu gura căscată de admirație pe cei din jur. Nu știu dacă-s fericiți, dar sigur nu-s săraci cu duhul. Săraci cu duhul sunt cei care trăiesc doar în lumea asta, nedorindu-și nimic, neinventând nimic, neevadând nicăieri. Din fericire pentru cei mai mulți, ei confundă lanțurile lumii reale cu propriile vieți. Ăștia-s cei normali. Și e mult mai ușor așa. La start li se taie cordonul ombilical, apoi, la final, se aruncă pământ peste ei. Ce este între, nu are importanță, nici măcar nu-și dau seama că există. Ăștia-s cei normali. Ceilalți, puțini, (din păcate pentru ei, ori din fericire) sunt defecți.

Se mai pot repara?
Cum?
Mai bine nu?
Oare există cineva care ne învață să traversăm strada, dar nu reușim să-l auzim?
De ce să traversăm strada?

Uneori ochii pot să-ți traducă și lumea reală și cea care se vede dincolo. Unii numesc asta iluminare, evoluție spirituală, divin… Și totuși, deși vezi viața, lumea, altfel decât până atunci, și poate chiar găsești sensul existenței tale ca ființă, uneori, la fel ca în cântecul celor de la Pink Floyd, chiar dacă poți să zbori, te trezești spunându-ți: “I got nowhere to fly to”…


Leave a Reply

Your email address will not be published.