Încerca să își pună banii în batista pe care o scosese din buzunarul din față al fustei largi, simple, uzată de-a lungul anilor. 5 lei. Atât au costat trei buchețele de pătrunjel. 5 lei.
Sub baticul legat strâns pe cap, ochii femeii în vârstă, peste care anii au trecut, lăsând urme, sunt ca niște luminițe.
M-am oprit să cumpăr niște usturoi de la bărbatul care stătea, chiar lângă ea, afară, lângă zidul pieței centrale. Am văzut-o cu coada ochiului cum mă privea tăcută. Și n-am putut să plec, pur și simplu. A, luat usturoiul, plus câteva legături de ceapă, apoi m-am întors către ea. Iar privirea ei s-a aprins.
– Am o găină de casă. Oare nu iți vrea-o?
– Mulțumesc, nu.
– Da’ niște verdeață?
– Verdeață, da.
– Api, trei legături de pătrunjel vi le-oi da la 5 lei. Bine a fi?
– Cum să nu, e bine.
Aș fi cumpărat și găina, chiar dacă sigur nu aș fi mâncat-o, doar ca să o văd cum i se aprind ochii. Dar nu aveam atâția bani la mine. Așa că am luat doar pătrunjelul.
I-am întins banii și am dat să plec. N-am făcut-o. Am rămas în fața femeii, privind-o cum încearcă, cu mâinile tremurându-i foarte tare, să își pună banii în batista pe care a scos-o din buzunarul din față al fustei. Am vrut să o ajut, însă mi-am oprit gestul la jumătate, atunci când a ridicat privirea înspre mine.
– E de la frig. De la frig… Da’ am răbdare. Îs învățată cu răbdarea…
N-am mai putut spune nimic. Am zâmbit doar, ca un fel de îmbrățișare.
Femeia mică din fața mea, îmbrăcată simplu, a reușit să își pună banii în batistă. Și-a pus batista în buzunar, și-a netezit fusta, apoi m-a privit cald:
– Vă mulțămesc.
– Eu vă mulțumesc.
Nu i-am mulțumit doar pentru pătrunjel. I-am mulțumit pentru lumina din privire. Pentru demnitatea la vedere a mâinilor care au tremurat în frig, ținând de cine știe cât timp pătrunjelul, așteptând pe cineva care să îl cumpere. I-am mulțumit că mi-a arătat partea frumoasă a ceea ce înseamnă „să fii om”. I-am mulțumit pentru răbdare. I-am mulțumit pentru că mi-a arătat că printre ființe umanoide există și oameni.