Înainte să mă dezgolesc de trup
și să-mi las umbrele să mă ghicească,
să mi se prelingă
peste umeri,
peste privire,
ba chiar și peste ideea de izbăvire,
m-am oprit preț de
încă o călătorie
interstelară.
Mi-am împăturat atent
visele și poveștile laolaltă,
apoi m-am întors către lumină:
Tu crezi că ploaia ce va să vină
o să transforme totul în ruină?
Ori dintr-un fel de dragoste divină
o să ne așezăm toți la o ultimă cină?
Nici acum nu știu
dacă visele au apărut din povești
ori poveștile din vise,
dar așa, împăturate frumos,
așezate aproape de rădăcinile cerului,
cu tot cu trăiri,
cu tot cu iubiri,
mi s-au agățat de zbor,
șoptindu-mă:
Așa-i că, în pădurea-ți vieții,
copacii nu cad și nici nu mor?
