Rafina, un excelent spectacol de teatru. Cum facem să fim oameni?

Am fost la spectacolul de teatru după ce conferința de presă, care a avut loc înainte cu o oră și ceva, m-a făcut curios să văd despre ce e vorba. Felul în care s-a vorbit despre producția de teatru care are ca temă de cercetare și documentare incluziunea la nivelul orașelor mici din România a persoanelor non-tipice, cu cerințe educaționale speciale și tulburări din spectrul autist m-au făcut să vreau să văd spectacolul de teatru. Și, poate, deși piesa asta de teatru poate fi percepută ca fiind doar o parte a unui proiect care trebuie dus la capăt, Rafina e o piesă de teatru excelent pusă în scenă, un spectacol cu o interpretare artistică extraordinară. Nu fără cusur, dar caldă, umană, credibilă, și tocmai de aceea extraordinară. Până și muzica naivă de fundal a fost excelent aleasă. La fel și jocul de lumini, un rol, un personaj în sine, care a legat laolaltă întunericul și povestea de dincolo de întuneric.

Am urmărit spectacolul de la început, până la final, pe ”nerăsuflate”. Iar asta se întâmplă doar atunci când spectacolul e, cu adevărat, ”mare”.

Un spectacol de teatru e ”mare” nu doar când se adresează unui public numeros, ci, mai ales, când se joacă pentru 5 spectatori.

Un spectacol de teatru nu e ”mare” doar atunci când se joacă într-o sală de teatru amenajată ca atare, cu o cortină care se trage doar atunci când începe teatrul. Un spectacol de teatru e ”mare” mai ales atunci când se joacă într-o sală mică, cu pereți reci, printre stâlpii de susținere ai plafonului, scena fiind planșeul din beton al unei săli de expoziție a muzeului. O scenă unde, din sunete și senzații, s-a recreat vagonul unui tren în mișcare, cu tot cu poveștile lui.

Cum facem să fim oameni, când sentimentul rușinii, al neîncrederii și suspiciunii, stigma, opresiunea, izolarea dor?

”În ziua aia de iunie, doamna educatoare a zis: …*^.#$… ”~~ “\*&/^ ~ ^@……. &^–..,\*`~~ (iar înșiruirea de sunetenearticulate, fără niciun fel de înțeles fonetic, a spus atât de multe…)… În ziua aia de iunie, doamna educatoare a zis… A fost frumos la înmormântare… Nu, nu avem voie să plângem. Așa a zis domnul ăla… Eu îi spuneam ghiozdănel… Doamna educatoare a zis că-s specială… Au fost 100, 130… irelevant… Zeci au murit de dizenterie… Doctora a zis… Doctora a zis… În patul în care mi-a fost rușine de atâtea ori e așa de bine… Când urcam cu el în tren, se uita lumea la noi ca la circ: «Du-l, doamnă, la grădina zoologică»… Începeau toți din jumătatea aia de vagon să se legene. Cei din cealaltă jumătate de vagon îi imitau și râdeau de ei… Decât 4 tâmpiți, mai bine 3 normali… Doamna educatoare a zis de la început că o să ai probleme cu ea… Nu știu cum a rezistat. Eu, dacă eram în locul lui maică-ta, mă aruncam în fața trenului… Mai bine c-a murit, ce să fi făcut cu el în lumea asta… Handicapat…”

Ce înseamnă un spectacol ”mare” (ghilimelele sînt doar pentru a nu folosi cuvinte la superlativ, nu de alta, dar aș strica din farmecul spectacolului)? Înseamnă atunci când prins de narațiunea sub formă de cuvinte, gesturi și sunete te uiți pe geamul trenului să vezi pe unde ai ajuns, chiar dacă la margine de privire sînt doar pereții reci ai sălii. Când te dai ușor în spate, să nu te vadă supraveghetoarea pusă pe ceartă. Când zâmbești deodată cu personajele din fața ta. Când taci și ai vrea să închizi ochii, să nu doară și mai mult povestea. Când, la final, după ce liniștea și întunericul se așază încet peste povestea ajunsă la sfârșit, nu aplauzi pentru că ai vrea să nu se fi terminat. Iar când, totuși, aplauzi, o faci în primul rând cu sufletul.

Și pentru că un spectacol înseamnă oamenii care îi dau viață:

Irina Artenii, Maria Balabaș, Alexa Dragu, Carmen Lopăzan, Cătălina Oance – distribuție; Irina Gâdiuță – regie; Ioana Manciu – asistență regie; Bogdan Georgescu – text; Andreea Grigore – scenografie; Maria Balabaș, Teo Retegan – muzică; Carmen Coțofană – mișcare scenică; Patricia Marina Toma – asistență documentare; Viorel Petric – artist vizual; Cătălin Rulea – grafică; Raluca Țurcanașu – fotografii.

Producția de teatru Rafina  a fost prezentat la Zalău, în premieră, de Platforma de Teatru Politic, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Spectacolul s-a jucat în Sala de Tehnologii Noi Clio High Tech a Muzeului din Zalău, reprezentațiile având loc duminică, 29 mai – ora 15.00, și luni, 30 mai 2022 – ora 12.00 și ora 15.00.

Și pentru că așa trebuie, ca atunci când un proiect are finanțare să menționezi ce și cum:

Atelierele de Artă Activă și reprezentațiile spectacolului Rafina fac parte din proiectul Perifeeria – Stagiunea de Teatru Politic 2021-2022, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, care își propune facilitarea accesului la cultură și dezvoltarea capacității de (auto)reprezentare prin teatru pentru grupuri și categorii marginalizate din punct de vedere social, economic și cultural.

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Proiectul se desfășoară în perioada mai 2021 – octombrie 2022.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *