Când cazi meteorit într-un ocean de viață
nu alegi tu cât de înalt să fie valul
de care zborul ți se agață,
și-n timp ce ochii caută malul,
poți doar să te menții la suprafață.
Aș vrea să mă reîntorc la zbor
când întrebări – o ploaie ireală – încep să cadă,
când ochii sufletului mă dor
și nu vor să mai vadă.
Vreau să mă trezesc
dincolo de clipele nebune,
vreau un țărm stâncos de care să mă izbesc.
Orice ai vrea să-mi spui, nu îmi mai spune!
Sufletul se deschide și se-nchide,
stelele cerului dedesubt par livide,
iar spaima de a fi singur
e la fel ca spaima de a nu fi singur.
