Localizare și peisaj
Sălacea, cunoscută în maghiară ca Szalacs și în germană ca Salzburg, se află în județul Bihor, pe întinsul ținut al Câmpiei Ierului. Între dealurile Sălacea-Săcuieni și râul Ier, satul se bucură de o vegetație luxuriantă și un peisaj natural de o frumusețe aparte. Acest cadru a fost un loc ideal pentru așezări încă din cele mai vechi timpuri.
Urme preistorice și origini istorice
Primele urme ale unei așezări umane din zonă datează din epoca de piatră. Locuitorii culturii Tisa (2200–1800 î.Hr.) erau pescari și vânători, folosind resursele naturale bogate din jur. Promontoriul Varbot (Varbocz) păstrează urme ale unei așezări din epoca de bronz, deși obiceiurile funerare din secolele XI-XIV au distrus aproape în totalitate aceste vestigii.
Localitatea Sălacea este menționată prima dată în anul 1067, ca parte a județului Săbolciu, sub denumirea Zolochy (1163–1173). Alte denumiri istorice includ: Szalaczy (1570), Szalácz (1692), Ér Szalacs (1813), iar astăzi este cunoscută ca Sălacea (română) și Ér-Szalacs (maghiară).
Prima atestare documentară datează din 1215, în „Regestrum Varadiense”, cu denumirea de Zolos, (numele este de origine slavă însemnând loc de depozitare a sării), un document juridic medieval, unde este menționat un locuitor al satului Pál, fiul lui Pósa, un locuitor al Sălacei. Acesta a fost identificat ulterior ca un german liber, locuind într-o comunitate multietnică alături de populația locală.
În perioada medievală, satul Sălacea avea două parohii, reflectând diversitatea religioasă, etnică și prosperitatea comunității: Parohia Sfântului Gheorghe şi Parohia Sfintei Maria.
Imigranții germani, stabiliți aici în secolul al XII-lea, au pus bazele parohiei romano-catolice. Primele mențiuni scrise despre parohie datează de la începutul secolului al XIII-lea.
Potrivit unei scrisori de danie a regelui Zsigmond, Sălacea era împărțită în două părți, fiecare cu propria parohie:
Una aparținea județului Solnocul-de-Mijloc, cealaltă județului Bihor
După anul 1407, cele două parohii au fost reunite, intrând sub administrația Capitulum-ului.
Însă comunitatea germană a fost diminuată semnificativ după invazia tătarilor din secolul al XIII-lea.
Comerțul cu sare, motorul economic al Sălacei
Denumirea Sălacea provine din limba slavă, însemnând „depozit de sare”. Această denumire subliniază rolul central pe care satul l-a jucat în comerțul sării ardelene către Szolnok. În secolul al XIII-lea, Sălacea a devenit un important centru al „depozitului de sare”, contribuind la economia regiunii și la dezvoltarea satului.
Regele Andrei al II-lea a susținut importanța localității, oferind privilegii regale și alocând venituri semnificative din comerțul cu sare, oferind o rentă de 600 de mărci de argint supușilor lui. Datorită acestui rol strategic, Sălacea a beneficiat de privilegii regale similare celor acordate Sătmarului, iar în 1236, Sălacea era deja o localitate strategică, având un nivel ridicat de autonomie administrativă și economică.
Evoluția târgului și stăpânirile feudale
În secolul al XIV-lea, Sălacea a fost donată văduvei și copiilor banului Szemere Gerebenechi, iar în 1407, regele Sigismund de Luxemburg a oferit localitatea ca proprietate eclezială Capitulumului din Oradea ca o contravaloare a serviciilor religioase.
Ulterior, Sălacea a intrat în posesia mai multor familii nobile, precum Csáky, Wesselényi şi Warkoch originară din Silezia. Până în secolul al XIX-lea, populația satului crescuse semnificativ, atingând 5.300 de locuitori în anul 1851.
„Satul celor 1000 de pivnițe”
Sălacea este renumită şi pentru cele aproximativ 1.000 de pivnițe săpate în dealurile de tuf vulcanic. Aceste pivnițe, construite în urmă cu aproximativ 300 de ani, au fost concepute pentru a menține o temperatură constantă de 12°C pe tot parcursul anului și au fost ideale pentru depozitarea vinului și a alimentelor.
În epoca de aur a viticulturii, pivnițele nu erau doar spații de depozitare, ci și locuri de socializare. Aici se desfășurau degustări de vin, se încheiau afaceri și se celebrau evenimente importante. Arhitectura lor distinctivă, cu fațade ornamentale și uși personalizate, oferă și astăzi o priveliște captivantă, atrăgând turiști din întreaga regiune.
În trecut, localitatea era renumită pentru producția de vin Bakator, un soi rar și extrem de apreciat, care a ajuns chiar la mesele împăraților de la Curtea de la Viena. Considerat o adevărată comoară enologică, vinul Bakator a contribuit la faima și prestigiul Sălacei, care a fost ridicată la rang de oraș între anii 1200 și 1800.
Pe lângă vinul Bakator, alte soiuri locale erau cultivate cu succes, transformând Sălacea într-un important centru viticol al regiunii. Tradiția vinului din zonă continuă să fie celebrată, iar pivnițele reprezintă astăzi un obiectiv turistic deosebit. Ele nu doar că spun povestea unei comunități legate de vinificație, dar oferă și o fereastră spre istoria și cultura locală.
Monumente istorice remarcabile
Podul de piatră: Construit înainte de 1840, acest pod, situat pe fostul curs al râului Ier, este unul dintre cele mai vechi din județul Bihor. Realizat din piatră locală și având arcade elegante, podul a fost esențial pentru comerțul regional, facilitând transportul de sare și vin.
Bisericile medievale: Cele două parohii medievale – una dedicată Sfântului Gheorghe și alta Sfintei Maria – reflectă diversitatea religioasă și etnică a comunității. Deși invazia tătarilor a afectat aceste edificii, ele rămân simboluri ale trecutului istoric al Sălacei.
Sălacea astăzi: un sat care își păstrează autenticitatea
În prezent, Sălacea continuă să fie un exemplu remarcabil de patrimoniu rural autentic. Pivnițele tradiționale, peisajele naturale deosebite și istoria bogată atrag turiști din toate colțurile lumii.
Vizitatorii sunt invitați să exploreze aceste locuri pline de farmec, şi să descopere poveștile fascinante ale unui sat care a fost odată un centru al comerțului și viticulturii.
