– Haideți că vă duc eu la Chechiș, i-am spus femeii îmbrăcate în negru, în felul simplu al celor de la țară care sunt la anii bătrâneții.
– Api, țucu-te, că nu vreu să-ț fac năcaz. M-oi duce pă jos, îmi spune femeia, privindu-mă blajin.
– Cum să mergeți pe jos? Doar într-acolo mă duc și eu. Haideți, tanti, că sigur nu-i niciun năcaz.
– No, atunce oi vini. Da să-mi pui din aceie la gură? Cum îi zâce?
– De mască ziceți? Nu vă puneți nimic, că nu-i nevoie. Doar să îmi ziceți unde să vă las.
– Știi tu unde? Acole unde ii videa o cruce, acolo să mă leși. Că io o ieu păstă drum, m-oi duce la fată-mea. Mere în Italia, la muncă.
– Cred că-i greu acuma pentru ea, cu vremurile ăstea…
– Api, cum nu! Că-i trebe nu știu ce țâdule, poptiruși… că nu știu cum să le zic la aistea ca voi, tinerii. C-apăi și io când eram tânără tăt hălăduiam. Amu numa stau. No, dară că mâncă pomnițoii aiștia care ți i-am dat. Că amu i-am cules din grădină. Aiștia-s buni, nu ca aceie de la prăvălie. No, numa mâncă!
– Mănânc, cum să nu. Că ăia de se găsesc în comerț, parcă ai mânca cauciuc, și nu îmi vine deloc să îmi cumpăr.
– Mâncă tu, numa, pomnițoii aiștia. Vezi numa ce buni îs!
– Da unde-i crucea la care să vă las?
– Ii videa-o tu mintenaș. Că am fost operată de inimă… Mă leși acole, că mă duc s-o mai văd odată pă fată-mea, până pleacă. No, ia cruce! O vezi? Acolo să oprești. No, dară să nu te superi că ți-am făcut năcaz. Mai bine vineam pă jos.
– Tanti, nu-i niciun năcaz, doar v-am zis că oricum veneam încoace. Stați numai să vă ajut să treceți drumul în cealaltă parte. Că se circulă cu viteză pe aici.
– Api, m-oi duce. Vezi, să mânci pomnițoii ceia, că s-or topi. Isus să-ţi lumineze calea!
………..
După ce am trecut cu femeia în cealaltă parte a drumului, să fiu sigur că e în siguranță, m-am întors, am urcat în mașină și m-am îndreptat către casă. Am parcat mașina pe unde am putut, pe lângă bloc, era atât de aglomerat că de abia am găsit un loc. Am luat șervețelul cu pomnițoii (sau căpșunii, cum li se spune la oraș), am intrat în casă și m-am pus în fața geamului privind dincolo de tot ceea ce înseamnă oraș, dincolo de tot ceea ce înseamnă ”de la oraș”.
”Da”, mi-am zis, ”între a trăi la oraș și a trăi simplu, în comuniune cu natura, aleg simplitatea”.