Ce ascunzi în spatele culorilor tale, toamnă,
dincolo de frunzele plutind către pământ,
dincolo de tot ceea ce înseamnă
să transformi fiecare zi în ceva sfânt?
Te uită, toamnă, cum mă uit și eu la tine,
desfrunzește-mi temerile ascunse de privire
dându-mi de gol tăcerile clandestine,
spune-mi, albastrul cerului e semn de izbăvire?
Ascult adeseori cum te agăți de veșnicie,
cum se agață pădurea-ți cu rădăcinile de viață,
cum nu contează nici ce a fost, nici ce-o să fie,
atunci când sufletul îți este fortăreață.
Și mă privești și tu, și te privesc și eu,
conturând-ne emoțiile cu aceeași strălucire
a acelorași culori ale aceluiași curcubeu.
Spune-mi, toamnă, există ceva mai presus de iubire?
