Ce este arta teatrală? Munca de creaţie la care participă dramaturgul, actorul, regizorul și alți implicați direct în ceea ce se numește ”teatru”. Însă, pentru ca munca asta de creație să se poată materializa într-un spectacol, e nevoie de un factor esențial: publicul.
În Zalău, spectacolul de teatru a ajuns să fie ”acasă” datorită lui Darius Prodan, cel care a pus bazele Asociației Pro Teatru. Și pentru că publicul a crescut și a tot crescut, la fel și numărul voluntarilor implicați în toată povestea asta, a fost nevoie de un nou spațiu: pe strada Morii la numărul 1/A.
Joi, 7 iulie 2022, a avut loc deschiderea oficială a festivalului. Am fost și eu acolo. Nu ca să bag capul în poză, nici ca să scriu despre asta. Ci, pur și simplu, pentru a-i fi aproape, ca și spectator, lui Darius, în toată nebunia sta numită ”teatru la Zalău”.
După ce am ascultat Fanfara ”Promenada” (cu un toboșar foarte bun) și l-am aplaudat pe Darius, am vrut să plec. Nu de alta, dar aveam ceva de rezolvat. Plus că am fost la multe din piesele de teatru jucate la Zalău, așa că ce ar putea fi nou, fie chiar și un spectacol de improvizație?
A început spectacolul fără să îmi dau seama. Și ca să nu mă ridic nepoliticos, am zis că rămân. Iar ceea ce a urmat
A fost GE-NI-AL!
Am scris cu litere mari, în silabe, ca să subliniez, atât cât se poate face asta în cuvinte, ceea ce s-a întâmplat în fața unui public numeros, timp de vreo oră, pe scena construită într-un vechi spațiu industrial, acum o nouă Curte a Artiștilor.
”Nimeni nu știe ce e în inima mea” e un spectacol (da, one man show sună mai bine, dar e atât de clișeu…) care a arătat un actor cu un real talent: Florin Coșuleț. Omul ăsta e ca o morișcă de vânt, atunci când vântul suflă de numa’. Mereu cu vorbele la el, adaptate atât și așa cum trebuie, în funcție de spectatorul care, odată luat în vizor, devine parte din spectacol. Și aici e genialitatea. Să știi… nu, nu să știi, ci să simți cât de mult să te întinzi și cum, în așa fel încât joaca de-a dialogul să provoace râsete, fără a forța nota. Să știi unde să te oprești cu aluziile, ca să nu intri în zona vulgarului (lucru foarte rar, de altfel). Să știi când să-l privești pe interlocutor în ochi, și când să-i dai senzația că ”a scăpat”. Să știi cum să reciți niște versuri în așa fel încât chiar să însemne ceva, ca mesajul lor să ajungă la public. Să știi ce ”victimă” să îți alegi, pentru ca toată treaba asta cu improvizația să fie un spectacol de teatru care să te facă râzi în hohote. Să ai prezență de spirit și să știi să te folosești de ea.
Am râs aproape tot timpul. Ba chiar am râs atât de tare, încât am dat, de multe ori, din picioare. Evident că ochiul format al lui Florin Coșuleț m-a luat în colimator.
”Pfoooai”, mi-am spus, ”ăsta vine la mine. De fugit, n-am cum să fug, că stau voluntarii în spate de zici că-s gardieni. Lasă, poate uită de mine și nu se mai cațără la balcon”.
Eram la balcon fiindcă mi-am spus că e o zonă retrasă, de unde văd totul, dar unde nu mă vede nimeni. M-a văzut Florin Coșuleț.
Hop-țop, omul s-a cățărat la balcon și s-a proțăpit în fața mea. Am râs încă de la început, și nu aveam cum să mă opresc, așa că râdeam și acum ca prostul (chiar, se poate râde ca deșteptul?). Atât i-a trebuit omului-actor-genial din fața mea. M-a transformat în țintă. Lucru care, printre hohote de râs, m-a împuns iar cu degetul: ”Bă, se uită oamenii la mine… Oare m-am spălat pe păr? Pfuui, să știi că nu și am venit cu părul murdar. Dacă mă fac că plouă, oare îi distrag atenția și se ia de altul? Și dacă îmi cere bani și n-am? Stai. Ăsta îmi dă o floare pe care să o dau cuiva. Cui să i-o dau? Ooo, stau lângă Mimi, i-o dau ei. Pfuuu, am scăpat…”.
Am scăpat, dar nu înainte ca Florin Coșuleț să își facă numărul. Și știți unde stă genialitatea actorului ăstuia, pe lângă cele pe care vi le-am zis mai sus? Că te ia și te mototolește (actoricește vorbind), te folosește ca țintă umoristică, însă fără a te face să te simți că ești folosit ca țintă a tiradelor lui verbale menite a face publicul să râdă. Ba chiar te face și pe tine, ținta, să râzi. Iar asta e genialitate.
Da, s-a deschis Curtea Artiștilor 2022. Cu un spectacol de improvizație ge-ni-al.
