„Sînt și în Cluj medici veterinari buni. Dar ca Raul Negritaș, nu”

Se poate spune că ești așa cum te văd alții? Fără doar și poate. Chiar și, ori mai ales, în lumea „social media”, acolo unde „oglindă, oglinjoară, cine e cel/cea mai frumoasă din țară?” face legea. Însă oricât de mult și cu pricepere te-ai cosmetiza, oricât de frumos te-ai împacheta social, până la urmă ești așa cum te văd ceilalți.

Medicul veterinar Raul Negritaș e văzut cam la fel, de toți cei care au ajuns la el la cabinet. În puține cuvinte ar fi descris cam așa: „ce bine că e!”

M-am întors din expediția pe bicicletă cu unele corăbii scufundate. Asta pentru că scopul a fost să strâng bani, prin campania inițiată, pentru a construi un adăpost pentru animale. De fapt, pentru a construi încă unul, suficient de mare încât să fie acasă pentru animăluțele care au nevoie de ajutor. N-a fost să fie. Nu-i nimic, nu mă las. Am învățat să îmi duc luptele de unul singur.

Odată întors acasă din Dresda, acolo unde am ajuns după aproape 1300 de kilometri parcurși și 18 zile (14 de pedalat), animăluțele au avut nevoie de mine. La cine să fi apelat? Întreb nu doar așa, ca să mă aflu în treabă (de prost, cum ar zice unii), ci pentru că problemele nu apar la program.

Am avut nevoie de ajutor în zi liberă, seara, în jur de 9. Evident, Raul Negritaș a spus „haideți la cabinet”. Am fost. Și odată cu mine și alte persoane venite acolo cu animăluțele lor, care aveau și ele nevoie de ajutor.

Omul ăsta clar nu e ca ceilalți care funcționează pe regim de program de la 9 la 17. Chiar dacă așa scrie pe ușa cabinetului. Dacă se întâmplă să fie nevoie de el sâmbătă, duminică ori în zile libere, vine și atunci. La el, doza de umanitate e mult mai mare decât la alți oameni. Mult mai mare. Într-o lume în care oamenii (cei mai mulți, dar nu toți) sînt preocupați doar de propria persoană, animalele, natura fiind doar bunuri de consum ori un fel de fundal în rutina lor zilnică, există și Oameni. Cei pentru care iubirea față de aproape (om sau animal, o viață e o viață, indiferent de formă) e o pornire interioară sinceră. De fapt, o zic de-a dreptul: un om care iubește animalele e un om bun, un om cu suflet. Cei care nu iubesc animalele, ba, mai mult, nu le suportă? Ce-aș putea să zic? Adică, aș putea. Dar mai bine nu.

Într-una din zile, la cabinetul lui era și o persoană din Cluj-Napoca. A venit pentru că animăluțele lui aveau nevoie de ajutor. Cum adică, să vii din Cluj la Zalău? Adică, hei!, tocmai din Cluj-Napoca? Da, pentru că aici există cineva căruia chiar îi pasă. Și nu doar că îi pasă, dar și știe ce face, un om în care poți să ai încredere.

– Păi, și ați venit din Cluj? Dar de ce, nu sînt și în Cluj medici veterinari buni?

– Sînt și în Cluj medici veterinari buni. Dar ca Raul Negritaș, nu.

Răspunsul spune tot.

Și, da, omul sfințește locul.