Strălucește-mi o stea…

Cerul mută primul de fiecare dată
când ploaia mă apropie de cer:
”E tot ce pot să-ți ofer,
o fantasmă intens colorată,

O pasăre imaginară cu aripile imaculate,
zburând uneori prea sus, mult prea înalt,
de la un capăt al vieții, la celălalt,
reinventând iubiri demult uitate.”

Eu… rămân tăcut, fără de cuvinte,
rănindu-mă adânc de aduceri aminte.

Cerul mută primul de fiecare dată
când ies afară învelindu-mă cu noapte,
împărțind străfulgerări și șoapte:
”Am să tac acum, ca niciodată,

N-am să te mai trec prin ziduri,
încercându-mă, încercând-te,
așteptându-mă, așteptându-te
s-apari de dincolo de infinituri.”

M-am desprins de cer căzând.
Odată jos, căderea s-a transformat în fugă
Și nu știu de-am fost eu, cerul sau doar o rugă
cel care s-a auzit primul: strălucește-mi o stea…


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism:

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *