Strângând în pumni iubiri

Nu, nu-i târziu,
mi-am spus, ori poate te-am simțit aducându-mi aminte
să-mi caut universul din mine. De unde să știu
cum să te chem? E de ajuns o rugăminte?

Într-o deplină nemișcare,
mi-ai lipit câte un soare pe fiecare aripă,
și înainte să-ți spun că mă doare
să ard, mi-ai șoptit doar atât: trăiește fiecare clipă,

ți-e verde-n ochi privirea,
te ia, o, nebune, întru nemărginire,
după lumina ce-o lasă-n urmă nemurirea,
o trăire e urmată, întotdeauna, de o altă trăire.

M-am înălțat fără să mă-ntreb dacă plouă,
ori sunt izvoare născute din mine
ce se prăvale haotic, rupându-mi strigătul în două:
E umbra lunii? E umbra mea? E o lume fără de sine?

Mai mult decât simțire,
strângând în pumni iubiri,
cu sufletul poticnindu-mi-se la linia subțire
dintre lumi, n-am învățat s-aleg dintre amintiri.


Susţine
   DONEAZà  
contribuind la promovarea unui altfel de jurnalism:

Asociaţia Reporter pur şi simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank

Credem, sincer, că se poate face
jurnalism fără circ mediatic, de oricare ar fi acesta.
Un jurnalism care să promoveze frumosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *