Situat la nord de Munții Plopiș, în valea Barcău, Suplacu de Barcău, Berettyószéplak, Széplak, Siplak, Seflak (transcrierea fonetică a denumirii „Suplacu de Barcău” sau a formelor maghiare Széplak sau Berettyószéplak în ebraică, סֶפְלַק ), este un sat cu o bogată istorie de multiculturalitate. Aflat la granița județului Sălaj, aproape de orașele Marghita, Șimleul Silvaniei și Oradea, acest loc a fost, înainte de Primul Război Mondial, un model de conviețuire armonioasă între români, maghiari, slovaci, germani și evrei. Diversitatea etnică a satului nu doar că a contribuit la dezvoltarea economică, dar a și îmbogățit viața culturală și socială a comunității.
Evreii din Suplacu de Barcău, Seflak-סֶפְלַק
de exemplu, aveau un rol esențial în această mozaică socială. Implicați în comerț, meșteșuguri, agricultură și profesii liberale, ei și-au adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea localității. Sinagoga era centrul vieții lor religioase și comunitare, un loc unde se adunau pentru sărbători şi evenimente sociale. Acest spațiu sacru nu era doar pentru rugăciune, ci și pentru întărirea legăturilor de apartenență între membrii comunității.
Un cimitir al memoriei colective
Astăzi, ceea ce rămâne din această bogată diversitate este cimitirul evreiesc din Suplacu de Barcău, un loc cândva sacru, dar acum uitat și degradat. Cimitirul, cu cele 67 de pietre funerare, dintre care 14 sunt căzute, reflectă dureros indiferența față de memoria unei comunități. În 1920, peste 300 de evrei trăiau în sat, contribuind semnificativ la viața economică și culturală. Însă aproape toți membrii comunității au fost deportați fiind victime ale Holocaustului, iar în 1956, doar 31 de evrei mai rămăseseră.
Acest cimitir este un simbol al suferinței și uitării, un loc unde amintirile unei comunități sunt treptat îngropate sub deșeuri și vegetație.
În 2019, scriitorul József Bagosi, în cartea sa Berettyószéplaki temetők-The Cemeteries of Berettyószéplak-Suplacu de Barcău, a publicat o imagine a cimitirului din 1985, un un spațiu ce respira istorie și respect. Portalul The Center for Jewish Art a documentat din nou acest cimitir în 2004, iar de curând, am făcut propriile fotografii. Privind aceste imagini, este imposibil să nu observi degradarea și uitarea în care a ajuns acest loc.
Istorii uitate, mărturii pierdute
Printre puținele mărturii istorice care încă mai există se numără și scrisorile rabinului Yehoshua Pinchas Weinberger, fiul renumitului rabin Shmuel Zalman din Marghita. În 1934, rabinul Yehoshua a devenit lider spiritual al comunității evreiești din Suplacu de Barcău și împrejurimi, ducând mai departe moștenirea familiei sale. Din păcate, și el a fost o victimă a Holocaustului, iar povestea sa reprezintă doar unul dintre multele destine frânte ale comunității evreiești din zonă.
Un apel la păstrarea memoriei
Cimitirul evreiesc din Suplacu de Barcău nu este doar un loc de odihnă pentru cei care au trăit aici. Este un fragment esențial al istoriei Suplacului de Barcău, o mărturie a contribuției valoroase pe care evreii și alte etnii (românii, maghiarii, slovacii, germanii) au avut-o în dezvoltarea localității. Restaurarea și protejarea acestui loc nu sunt doar datorii istorice, ci și acte de umanitate și respect pentru diversitatea care a definit această comunitate.
A lăsa acest cimitir să se degradeze în continuare înseamnă a pierde o parte esențială din trecutul nostru colectiv, un trecut care ne amintește de importanța conviețuirii pașnice și a respectului reciproc între diferitele etnii. Multiculturalitatea care a existat de mulți ani în Suplacu de Barcău este o lecție de toleranță și coeziune, o poveste despre cum oamenii pot trăi împreună, contribuind la o societate mai bogată și mai armonioasă.
Restaurarea acestui cimitir este nu doar un omagiu adus trecutului, ci și un pas spre recunoașterea și respectarea diversității care ne definește identitatea colectivă.
